Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Vizita la Roma a președintelui Iohannis a adus multă bucurie, prin prezența sa, dar și întristare prin lipsa de comunicare
Coincidențele istoriei nu sunt niciodată coincidențe și nimic nu este întâmplător în istoria micro sau macro a unui om, a unui popor sau a oricărei alte entități. O lege nevăzută a existenței reglează evoluția și istoria Pământului. Iar noi, românii, facem parte din această istorie.
Zilele trecute președintele Iohannis a venit în vizită oficială la Roma. Mare tam-tam pe mai toate canalele media, în special pe cele românești din Italia. De la primele cuvinte scrise, au apărut și nemulțumirile. Unul, doi, sau doar câțiva dintre cei care scriu prin anumite canale media, s-au supărat fleașcă pe cei de la ambasadă că, vezi Doamne, nu sunt invitați toți românii, ci sunt aleși pe sprânceană. Adică ar fi trebuit să se închirieze un stadion – la propunerea unuia- unde românii să vină cu mic cu mare, 70-80.000 minim, și unde să comunice cu președintele.
Deja Președintele cel nou nu e ca ultimul pe care l-am avut. Adică, știm bine, de puține cuvinte, fără prea multe bătăi pe umeri și glume de orice fel, misiunea acestuia ar fi fost imposibilă. Apriori, imposibil. Președintele e ardelean, un bun administrator al primăriei unui oraș, neșcolit la cursurile hienelor de București. Dacă președintele Băsescu făcea băi de mulțime oriunde apărea, iată că și la Roma se dorea aceasta în stil mult mai mare, ca pe timpul președintelui asasinat Ceaușescu. Reminiscențe.
Calm, domol, calculat, președintele și-a desfășurat vizita după deviza ,,pas cu pas”. Adică, nu cum vor unii, ci așa cum și-a propus. Și degeaba urlă în stânga și-n dreapta unii ,,reprezentanți” ai diasporei, pe noul președinte nu-l atinge nimic. E ca un zid de cauciuc în care dai cu barosul și ai supriza să ți se întoarcă lovitura înapoi. Și să te mai și lovești. Așa și cu noi, românii care vrem acțiune, vrem un președinte nervos, care să țipe, să se ia de unul și de altul, – de cele mai multe ori justificat. Avem nevoie de un lider, în condițiile în care vaporul România se scufundă pe zi ce trece. E o necesitate a lipsei de justiție și dreptate pe care românii emigrați o simt.
Numai că, de 25 de ani încoace, am introdus o nouă formă de conducere a statului, cea a democrației și diviziunii puterilor în stat. Și aceasta nu prea am înghițit-o noi cum trebuie. Adică, am vrea diviziune, dar, totuși, cineva mai cu mușchi ar trebuie să facă dreptate. Pentru că, așa e, diviziunea puterilor la noi s-ar manifesta în teorie, dar în practică, când e vorba de afaceri în detrimentul statului sau a poporului, toate aceste puteri se coagulează într-una singură: corupția.
Cum spuneam, nu ne place de viteza ,,pas cu pas” a Președintelui. De ce? Pentru că timpul nu mai are răbdare cu milioanele de români care au fost constrânse să plece din țară de 25 de ani încoace: copiii rămași acasă se spânzură, părinții mor în singurătate, bătrânii se sting în delăsare, țiganii își construiesc palate neimpozitate, politicienii au făcut concurs la stors resurse, angajații sunt mai puțini decât pensionarii, copii nu se mai nasc iar resursele țării sunt în mâna multinaționalelor, așa cum Occidentul și-a dorit… Asta pentru a rezuma. Iar oamenii care muncesc, cei plecați, nu mai au răbdare și nu pot înțelege ritmul președintelui în a rezolva problemele lor.
Discursul președintelui, un monolog bine structurat, a anticipat întrebările cu care unii au venit din diferite colțuri ale Italiei să i le pună. Un monolog însă nu a rezolvat ,,întâlnirea” cu românii. Emigranții din Italia și-ar fi dorit comunicare, fie ea cât de mică. Am luat câteva opinii de la cei prezenți la evenimentul de la Palazzo Cancelleria din Roma și toți au spus același lucru: se așteptau la un dialog cu ei, se așteptau să le asculte măcar o parte din probleme. E drept că mulți au fost de dragul de a umple ,,feisbucul” cu poze alături de șeful statului. Dar e drept și că tot mulți au fost cei care ar fi dorit un dialog, câteva cuvinte schimbate într-o ocazie mai mult unică decât rară. N-a fost să fie așa iar mulți dintre cei care au votat s-au simțit frustrați. ,,Pentru a doua oară, ne-a spus o fată din sudul Italiei, am venit degeaba la Roma.”
Dacă Alexandru Ioan Cuza, cel puțin din legendele populare cunoscute, mergea în mijlocul poporului, deghizându-se și rezolvând din probleme, regele Carol nu a făcut-o. Dar acesta a construit statul național modern început de Cuza. Istoria se repetă. Să sperăm că așa va fi și cu președintele Iohannis care, deși nu intră prin popor cum o făcea președintele Băsescu, va continua politica începută de acesta, de implementare a unui nou ritm, mai lent dar mai curat. Să sperăm că va influența și insufla românilor o nouă mentalitate, aceea nemțească, de a face totul bine, moderat, fără corupție, (plaga națiunii noastre post-decembrieste). Să sperăm că ideea de a construi cărămidă cu cărămidă, ,,pas cu pas” va fi cea câștigătoare … Să sperăm, deși timpul parcă nu mai are răbdare.
Cristi Merchea
