ISUS NU A EXISTAT …

Ideea de Dumnezeu (domnul zeilor) a fost introdusă cu forţa de către autorităţile romane din dorinţa de a aduce sub ascultare toţi supuşii din imperiu

 

 

 

 

Cornel Bîtcă ____________

 

M-am întrebat de multe ori: Ce este adevărul? Studiind în facultate legile naturii, am ajuns la concluzia că, dacă reuşim să urmărim firul evenimentelor de la cauză la efect şi vom putea face conexiunile între aceste evenimente, atunci spunem că am descoperit adevărul. Totul în natură se leagă, ceea ce nu este exclus nici în desfăşurarea evenimentelor din societate de-a lungul istoriei.

M-a şocat o recentă postare pe Youtube care demonstrează inexistenţa personajului istoric Isus Hristos. Am început cercetările în speranţa găsirii adevărului şi am ajuns la nişte concluzii uluitoare. Ce rol a avut conflictul dintre evrei şi romani de la începutul erei creştine în răspândirea mesajului lui Isus? De unde a început scrierea evangheliilor? Ce rol au avut împăraţii romani din familia flavienilor în răspândirea creştinismului?

Conform scrierilor din Manuscrisele de la Marea Moartă descoperite recent, în 1947, începând din anul 4 î.Hr se ivesc o serie de conducători evrei ai revoltelor împotriva romanilor aflaţi în Palestina, conducători recunoscuţi ca fiind Mesia, adică ,,salvatorul”. Mult aşteptatul salvator, din păcate, cade în luptă şi este ucis de romani de fiecare dată. Situaţia conflictuală degenerează într-un război sângeros în perioada 66-73 d.Hr, în care Templul din Ierusalim este distrus din temelii. În acest război s-a distins şi Josephus Bar Mathyas un om de cultura evreu, care, ajuns prizonier al romanilor, devine un apropiat al acestora, împăratul Vespasian dându-i o locuinţă de lux chiar în inima Romei. Josephus, bun cunoscător al culturii şi religiei ebraice, descrie razboiul iudeo-roman. Ceea ce este uimitor este faptul că o serie de pasaje din evanghelii prezintă asemănări izbitoare cu evenimente relatate de Josephus. Evangheliile sunt de fapt o alegorie în care evenimente istorice sunt descrise metaforic, scoţând în evidenţă într-un mod ascuns, gloria împăratului Vespasian şi a fiului acestuia, Titus, cuceritorii Palestinei. Acest lucru denotă faptul că evangheliile au fost scrise de apropiaţi ai familiei flavienilor.  Evreii, înfrânţi în aceste războaie vor fi nevoiţi să părăsească propria ţară tânjind în continuare după salvatorul lor devenind astfel, o parte din ei, primii ,,martiri creştini”. Romanii aveau obiceiul ca în provinciile cucerite să asimileze populaţia, mai ales din punct de vedere religios. În cazul evreilor, aceştia erau greu de ,,îmblânzit,, şi au apelat la un truc adăugând bibliei evreieşti mai întâi evangheliile şi apoi celelalte scrieri biblice reunite sub numele de Noul Testament. După cum ştim, o mare parte din evrei nu a acceptat această transformare, aceştia respectând legile scrise în Tora, biblia evreiască. Cu timpul apar noi adăugiri în Biblie, aceasta fiind transcrisă de mai multe ori, tiparul nefiind încă inventat.

M-a şocat faptul că împăratul Constantin cel Mare, cel care, mult mai târziu, în 313, a pus bazele instituţionale ale Bisericii Creştine, făcea parte tot din familia flavienilor. Prin urmare a pus bazele unei credinţe de familie. În urma bătăliei de la Ponte Milvio acesta a înălţat, nu întâmplător, celebrul arc de triumf de lângă amfiteatrul flavilor (Colosseum).

În concluzie, ideea de Dumnezeu (domnul zeilor) a fost introdusă cu forţa de către autorităţile romane din dorinţa de a aduce sub ascultare toţi supuşii din imperiu, după harababura creată de migraţiile popoarelor. Dar a existat şi o altă latură a credinţei, divinitatea fiind  reprezentată de conştiinţa colectivă care a tot suferit transformări în ideea de a armoniza societatea. Ne este foarte greu să credem că Isus nu a existat ca personaj istoric, el fiind de fapt un personaj literar care animă suflete, care dă speranţă. Ne este uşor să îl împovărăm pe Isus cu păcatele noastre dar greu să ni le ducem pe ale noastre şi încă şi mai greu să le purtăm şi pe ale altora.

Vezi şi youtube: