[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Italia – Vaticanul și-a închis fântânile, iar apa va fi raționalizată la Roma, din cauza secetei din regiune

Apa va fi raţionalizată la Roma începând cu această săptămână. Cea mai mare alertă de secetă din ultimii 60 de ani. Vaticanul a decis să închidă toate izvoarele

Restricţiile sunt prevăzute să înceapă la 28 iulie, însă deja o parte dintre fântânile de la Roma, nenumărate de altfel, în centrul capitalei, şi foarte căutate de turişti au fost închise. Ba mai mult, luni seara, Vaticanul a solicitat să fie oprite toate cele 100 de fântâni de pe raza statului său, inclusiv cele din faţa Bazilicii San Pietro. Aproape toate fântânile Vaticanului sunt alimentate de Acqua Paola, apă nepotabila, care este folosită pentru a iriga grădinile și pentru serviciile pompierilor. Pentru unele fântâni a fost, de asemenea, activat un circuit de reciclare a apei.

Decizia opririi pompării din imensul rezervor al lacului Bracciano, de unde provine apa care asigură alimentarea capitalei italiene, aparţine primarului Virgina Raggi, fiind susţinută şi de preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, care lansează apelul de alarmă că la Roma apa se va termina. Ministrul mediului, Gian Luca Galletti, confirmă că situaţia din capitala italiană este critică în aşa măsură că autorităţile locale pot decreta stare de urgenţă şi pot apela la procedurile de sprijinire a fermierilor în caz de secetă. Peste 1,5 milioane de localnici vor avea de suferit în urma aplicării acestor restriciţii.