Italienii, ambasadorii turismului românesc

     

           Reclamă cu turismul românesc la Roma? ZERO!

Locuiesc în Italia de aproape 24 de ani.  Poate în primii doi, trei ani, nu am făcut caz, dar atunci tânjeam după informații despre România. Nu exista net, iar ca să dau telefon acasă era o procedură greoaie de care puțini își mai aduc aminte.  Stăteai și ascultai vocea nazală a recepționistei: „Focșaniul sunt.  Panciu, mă auzi!? Panciuu, o  Soveja vreau și eu. E ocupat? Bine peste 5 minute.” Și se ducea creditul de pe cartela magnetică și mai încercam o dată …

Timpul a trecut și presa italiană s-a umplut, încet-încet, de știri și materiale cu români de toate felurile, dar mai puțin despre România. Citeam în preajma alegerilor electorale, câte ceva despre Țiriac sau Nadia, când se întâmpla să joace vreo partidă de fotbal între cele două țări sau, rar, cine știe pentru care transfer al vreunui sportiv. Presa Penninsulei a contribuit, cu ajutorul nostru, bineînțeles,  la o imagine nu tocmai frumoasă, cea a românulu delicvent, mai ales după intrea noastră în UE: furturi de cupru, tâlhării și spargeri în vile, fete la stradă și proxeneți, bancomate golite și multe altele au colorat paginile din Messaggero, Repubblica sau Corriere della Sera sau alte publicații locale.  Știrile au curs râuri-râuri. Asta și pentru faptul că informațiile negative fac știre, aduc cititori, iar milionul de români care muncește acolo muncește și gata.

  Despre România pitorească, însă, mai nimic.

Mai zilele trecute, un comic (Corrado Guzzanti) spunea cam așa: „attenti a non mettere sotto un romeno in bibicletta perche’ la bicicletta potrebbe essere la vostra…„„fiți atenți ca, atunci când călcați un biciclist român, bicicleta s-ar putea să fie a voastră”  (a italenilor, adică). „Rumeni di merda”, „rumeni ci rubano il lavoro” sunt înscrisurile care apar frecvent pe zidurile caselor sau blocurilor lor.

Ceea ce nu găseam și nici acum nu găsim în Peninsulă, sunt materialele de prezentare cu frumusețile acestei țări de unde am emigrat. Am văzut și văd ani la rând publicitate masivă și invazivă cu „marea” Balaton și Budapesta Ungariei. Vara nu e autobuz, panou publicitar, emisiune TV sau site, publicație tipărită sau gări și autogări unde ungurii să nu se prezinte frumos. Cehii la fel, turcii și cu grecii  nu mai vorbim. Noi? Nimic! Niente! Nada!

Zero barat!

Nu tu frunza verde a lui Nuți Udrea, nu tu implicare a Biroului de Turism care la Roma e de câțiva zeci de ani, dar unde praful zace ca-n beciul domnesc… Nimic.

Într-o dicuție de acum câțiva ani cu reprezentantul Biroului de Turism al României la Roma  mi s-a spus să nu au fonduri (deși Nuți alocase peste 760 milioane eur pentru promovare) și că: „Ai citit articolul despre Cluj din Repubblica?”. Păi, îl citisem, dar cu o floare nu se face primăvară. Ungurii ne torpilează cu publicitate și mi se strânge inima când văd că lacul lor e mai șmecher decât marea Neagră și Carpații, și Delta, și toate luate la un loc.

Terme a Bucarest? Noo! A Budapest.

De ceva timp însă vine câte un străin pe la noi, ori pentru afaceri, ori combinat cu vreo Cosânzeană din Carpați, și-i place. Rămâne omul impresionat și nu mai pleacă sau, mai mult decât atât, pleacă și revine cu prieteni. Iar exemlul cel mai elocvent este prințul Charles.

Pe avioane am întâlnit zilele trecute câteva grupuri de turiști din zona centru-sud a Italiei care cumpăraseră bilete de o zi doar să cunoască Bucureștiul. Mă întreabă ce e de văzut și încep să le fac prezentare, traseee… dar nu apuc să spun mare lucru pentru că intervine un alt italian. Tânăr, singur, sportiv, interlocutorul e profesor de dans sudamerican și, venind acum o lună la București, s-a îndrăgostit de termele de aici.

-Terme la București!? exclamă cei din grupul care vine pentru prima oară. La Budapesta, da, dar la București?

– Heheee, le spune profesorul. E a cincea oară care vin într-o lună. Avionul costă puțin și, cu un card de 18 euro pe zi, petreci momente de neimaginat. Nu găsești în Italia așa ceva.

Așa că, traseul făcut de mine a fost abandonat, oamenii au ales recomandarea compatriotului lor, mai bun convingător și mai bun PR al României decât mine.

De două zile însă mă sună un alt prieten. Un somelier italian, bun cunoscător al țării noastre și vorbitor de limba română, care a organizat un grup de pictori italieni și francezi să viziteze pentru prima oară România. Are trei zile de când e pe drum cu ei și-i plimbă, renunțând la ifosele unei agenții de voiaj și prețul de jumuleală propus. O face el și o face mai bine decât mulți dintre noi, fericit că poate arăta unora care în țara lor sunt și faimoși și bogați, locuri despre care nu știau nimic. Ieri la Ploiești în rafinării și muzee, azi la Brașov și Bran, mâine în Argeș, la o cramă, și tot așa. „Trebuia să fii tu aici, îmi spune entuziast. Sunt niște peisaje de trebuie să stai numai să fotografiezi!”

Rămân mirat și profund impresionat: un italian să-mi spună cât de frumoasă e țara mea!

Și când te gândești cât am așteptat la Roma (și voi mai aștepta) să văd o agenție sau pe cine naiba mai știe, – că Guvernul român nu-, să le se spună italienilor ce frumoasă e România?  Ce frumoasă e țara noastră! Nu cea pe care o cunosc ei, cea a delicvenților…

Cristi Merchea