O fabulă cum rarisim se mai citesc astăzi, pentru că nu se mai compun, a apărut zilele acestea din condeiul lui Ilie Bâtcă.
Predispus hazului de necaz, bășcăliei, românul și-a vărsat oful la nevoi și în vremuri grele. Singura armă rămasă, în cazul impotenței în fața marilor tâlhari, umorul este la încemâna multora. Ilie Bîtcă însă are un talent aparte, o putere de versificare extraordinară, mai ales când este vorba despre situații și personaje care au dus la faliment o națiune, au distrus prezentul și viitorul unui ppor.
Ilie Bâtcă __________
Javrele și legea
De trei ore bune, într-o sală goală,
cu o voce fermă, uneori domoală,
având la-ndemână teancuri de dosare,
avocatul părții cere achitare.
– Onorată Curte, vă rog insistent
să luați aminte că al meu client
nu e orice javră, una oarecare,
e dulău cu stare, scrie și-n dosare,
dar, ca orice javră, e un fapt notoriu,
și el își marchează noul teritoriu,
asta nu înseamnă că, săltând piciorul
și marcând terenul, el e posesorul.
Mai pe înțelese, vă spun că, de fapt,
această ”marcare” nu este un rapt,
cum, greșit, susține, fără probatoriu,
partea vătămată, în rechizitoriu.
Revenind la speță, Onorată Curte,
ridicând piciorul, în reprize scurte,
câinele pe care mulți l-ar vrea în lesă,
doar luând de bune cele scrise-n presă,
a marcat o limbă de pământ odată,
care, mai tot timpul, este inundată.
Nemarcând alt câine, unul cu prestigiu,
acel teritoriu, astăzi în litigiu,
și fiind el singur, câinele Lăbuș
și-a făcut acolo un modest culcuș…
Întreb Onor Curte a cui este vina
că, din întâmplare, și-a ”marcat”… Belina?
În sfârșit, aprodul plictisit anunță:
– Liniște în sală! Curtea se pronunță!
Cățelușa Pușa, etalându-și roba,
căreia, se pare, nu-i făcuse proba,
lovind cu ciocanul, rosti apăsat:
– Câinele din boxă e nevinovat!