LA PAS PRIN AMINTIRI…

Suntem încântați să vă prezentăm și să mergem „La pas prin amintiri”

 

LA PAS PRIN AMINTIRI…

 

Elena Căruntu

 

Mai plângi? m-a întrebat pădurea, când te julești-ntr-un genunchi?

Eu te-am lăsat să zburzi-aiurea și ți-ai scris numele pe-un trunchi

Te înveleam cu frunza mea și tu vorbeai așa prin somn,

Iar azi îmi vii cu fruntea grea, cu-atâtea frământări de om.

 

În mersul tău e oboseală și porți de-o vreme ochelari,

Ți-am spus, că viața-i socoteală și nu-i o joacă de școlari!

Ai vrut să crești, te măsurai! De parcă nu aveai răbdare,

Ia spune, azi cum mai trăiești? Și ce te vaieți? Ce te doare?

 

Mă dor potecile, pădure! Și urmele ce le-ai ascuns

Și simt în pieptu-mi o secure, ce până-n suflet mi-a ajuns.

La tâmple-mi sună-ncetișor, ca o poveste-un izvoraș,

Iar mie-mi curge atâta dor, să fiu în tine copilaș

 

Mai plâng, dar nu de julituri, ci de a vieții grea povară

N-ai vrea din gânduri să-mi mai furi, să fiu precum odinioară?

Tu, minunata mea pădure! Tu, prietenă cu mii de vise!

De-ar putea vremea să se-ndure, să-mi lase ușile deschise.

 

Și poate mă prefac din nou un prunc ce nu cunoaște greul,

Să țip al vieții drag ecou, chemând-al fericirii zeul

Ce știi tu, draga mea frumoasă? E scris pe-un trunchi-al tău un nume,

Dar m-am pierdut și nu am casă, doar depărtări și dor prin lume!