Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 5-6 decembrie 2020 este aproape de final. Social media, internetul au devenit căile cele mai rapide și mai eficiente de propagare a informațiilor de orice fel, presa în general mutându-se de ceva ani pe acestea.
Comunitatea românească din diaspora încearcă, de ani buni, dar mai ales în ultimii, să fie o voce în politica dâmbovițeană. Nu a reușit direct (ci doar pe la alegeri, prin numărul de voturi), aceasta fiind exclusă sistematic, prin diferite mijloace și tertipuri de la masa celor mari. Nici un număr de parlamentari adecvat numărului de români emigrați nu există, pentru a confirma încă o dată că „puterea este a celui care-ți pune mâna-n gât” – așa cum scria Nicolae Korolenko într-una din primele cărți despre emigrație de la începutul secolului trecut – și ea decide când trebuie să respecte legea.
Ei bine, aseară (2 decembrie) am asistat, pe monitoarele computerelor noastre, la o răfuială zoioasă, la o mizerie electorală italo-română așa cum scrie manualul, dacă există un „manual” pentru astfel de acțuni „jurnalistice”.
Poate nu e prea prea simpatic candidatul zoit, nu pentru că nu este prezentabil, dimpotrivă, ci pentru simplul motiv că nu se prezintă cum ne tot așteptăm de ani de zile. Cel care vrea să ne scrie legile, cel care are tupeul să ajungă deputat (și va și ajunge, tras de căruța partidului), are toate caracteristicile politicenilor de acum 30 de ani și de ieri cu care ne-am obișnuit: mincinos, lăudăros, fanfaron, agramat… Un om de afaceri (iar asta nu i se poate contesta) care se auto-definește „senator” cu mult înainte de a ajunge, care-și face interviuri și portrete laudative singur pe Facebook, pozând marțial în fața Coloseului, care se exprimă încâlcit pentru că nu are ideile clare și nici pregătirea de care vorbește…
El este unul dintre cei din diaspora care vrea cu orice preț deputat (gurile rele spun că și cu ceva cașcaval împins unde trebuie, pe o filieră, pentru că pe cealaltă nu a mers). El este unul, cum spuneam, dintre „rotalienii” care vor, – fără să știe prea multe -, să fie la cârma țării (ca și cum Viorica sau Genunche ar fi știut mai multe, sic!). Pentru că în țărișoara noastră, România, ajung doar cei care vor, și nu cei care știu și pot.
În fine, cum spuneam, el este unul dintre cei mulți. Pentru că anul acesta, pentru a gâdila orgoliile și a face „bella figura” la marele bazin de alegători din afară, pentru a câștiga felia de tort ieșită din farfuria României, partidele au pus pe listele lor și pe câțiva dintre cei care de ani de zile visează să fie senatori sau deputați. Unul mai chipeș decât celălalt, unul cu neuronii mai încurcați decât altul, mai împleticiți în ale exprimării în limba românească. Dar nu contează. Ei vor, chiar dacă nu știu cum și nici de ce. „Programele lor electorale” sunt parodii, sunt scenete vii demne de schițele lui Caragiale, expunerile lor pe platoruile tv sau pe social media – adevărate expresii ale acestor Dinu Păturică moderni.
Și pentru că momentul aruncatului în tomberon era oportun, Tolea „televiziunii” italo-române l-a luat pe cel mai mic la stat, mic și la sfat și l-a aruncat cu tot cu ligheanul cu lături. El a fost cel care trebuia aruncat în troacă să fie devorat de porci, deși alți candidați mult mai slabi și mai neaveniți pentru politica românească trecuseră pragul „vomitTV.” Dar cum Tolea e „imparțial”, așa cum se laudă de ani buni, l-a luat doar pe acesta, ceilalți încurcați la minte fiind candidații ideali pe care diaspora se poate sprijini.
Când un jurnalist și un organ de presă, în plină campanie electorală, are ce are cu un singur candidat, atunci două sunt explicațiile: ori e răzbunare, ori incompetență profesională.
Dar ce mai contează dacă rating-ul e sus iar înjurăturile și lăturile curg pe pagină în cascadă? Scopul a fost atins, imaginea omului făcută franjuri iar cea a partidului, așa cum spunea un amic aseară, a mai pierdut 10.000 de voturi. E campanie și se poate. Pentru că presa e liberă.
Cristi Merchea
