Locul meu de suflet, Soveja

             

„Colț de Rai” , „Ierusalimul copilăriei mele”, „Pe-un picior de plai…”,  cuvinte simple ce mă duc cu gândul la o singură localitate, situată în inima pădurilor, locul meu de suflet, Soveja.

    Elena Loredana CIOBĂNACHE __________

            Când spun Soveja, îmi zboară gândul la împrejurările locului, frumoase de altfel, dar totodată mă gândesc și la oamenii frumoși de aici.

             Unul dintre ei este profesorul Constantin Macarie, suflet mare, călduros, veșnic tânăr, care mi-a călăuzit pașii de-a lungul timpului.

             Pe dânsul l-am cunoscut în clasa a VI-a, când a început să îmi fie profesor, mereu a avut putere de convingere, și m-a convins să mă implic în diferite serbări, să scriu diferite poezii, compuneri, specifice vârstei.

            

      Acum sunt în clasa a XI-a, dar încă am menținut colaborarea. În luna iulie m-a contactat și mi-a propus să particip la un spectacol numit „Ne-aducem aminte, strămoși!”, spectacol ce a avut loc în data de 5 august a acestui an.

            Tot atunci dânsul a propus să înființăm un grup de voluntari, lucru ce l-am făcut. Grupul nostru poartă numele de „Flori de munte”, iar prima noastră activitate importantă, după spectacol, a fost marcarea traseului turistic „Șipotul lui Bucur” din Răchitaș.

            Acest act de voluntariat a avut loc într-o frumoasă zi de toamnă, 6 septembrie, când frunzele multicolore ne întâmpinau pașii duși spre Șipot, la o altitudine de aproximativ 1000 de metri.

           

      A fost o experiență interesantă pentru mine, dar în același timp și cu un iz de amuzament.

             Eu, împreună cu alți foști elevi ai Școlii Gimnaziale „Simion Mehedinți” Soveja: Oana Băra, Cristi Sfârnog,  Anca Sfârnog, Răzvan Ghenuche, Ştefan Necula, dar și cu Robert Pătulea, mezinul grupului de voluntari, sprijiniţi de membrii postului de jandarmi montani Soveja, şi de Sorin Pătulea ne-am pregătit pensulele, vopseaua, ne-am înarmat cu răbdare, și ușor, ușor am mers pe Răchitaș căutând necunoscutul.

             

        Pe parcursul drumului, am râs, ne-am distrat, ne-am mai povestit din experiențele avute în timpul liceului, și nu în ultimul rând am marcat acest traseu cu un cerc alb și un punct galben în mijloc.  Partea cea mai amuzantă, sau punctul culminant a fost când am ocolit izvorul, și am ajuns puțin mai departe de cât trebuia, eram dezamăgiți și voiam să ne dăm bătuți, dar am hotărât să continuăm lupta către acest necunoscut, iar în scurt timp am ajuns la izvor, unde am poposit preț de câteva minute cât să înhățăm ce mai aveam de mâncare prin rucsacuri și să ne potolim setea cu apă rece, ce continua să iasă din pământ, rămânând uluiți de puterea naturii.

             

           Cu scopul atins și cu mulțumire sufletească, nesimțind timpul care a zburat, ne-am întors către sat admirându-ne propria noastră „operă”.

            A fost o experiență frumoasă, pe care aș repeta-o cu drag oricând, și aștept cu nerăbdare și următoarele activități născocite de inimosul profesor Constantin Macarie căruia îi mulțumesc pentru implicare și pentru faptul că încă luptă pentru repararea spirituală, aș putea spune, a Sovejei.

                                                                                        text:  Elena-Loredana Ciobănache

foto: Ștefan Necula