Lăcrămioara Teodorescu, născută în orașul dintre vii, Odobeștiul Vrancei, scrie versuri din pasiune și a publicat în mai multe reviste și volume. Am descoperit-o la școala din Țifești unde este profesor și are grijă de copii la ore, dar și în activitățile extrașcolare. Vă prezentăm astăzi o poezie a prezentului extrasă din volumul colectiv „Pe cărarea timpului” apărut la Editura Terra din Focșani.
Lume schilodită
Când viața aleargă nebună,
Grăbită s-ajungă departe,
În sufletul nostru-i furtună
Și toate ferestrele-s sparte.
Uitarăm să-ntindem o mână
Acelui ce crucea și-o cară,
Tristețea un zâmbet amână,
Iar vorbele-s azi doar ocară.
Cu toți-am uitat să fim oameni,
Blândețea sărmana se-ntreabă:
De ce ne numim încă semeni
Când ura ne este podoabă?
Nu știm să-mpărțim bucuria
Cu cel ce suspină-n tăcere,
În aer plutește mândria
Punând între noi frontiere.
Pierdur-am cuvântul prieten,
Pe-un galben ne-am dat omenia,
Zadarnic ne e gândul prieten
Când ochi-oglindesc viclenia.
Azi mierea din vorbe-i amară,
Iubirea e doar de fațadă,
Sperăm o minune s-apară,
Dar lumea-i atât de schiloadă.
Caricatura de copertă: Constantin Pavel