
Coppa Italia la pizza, organizată la Frosinone, a urcat pe podium 2 români: un profesor și elevii săi.
120 de concurenți din toată Peninsula s-au ,,bătut”, în perioada 30-31 martie, pentru cupa Coppa Italia la pizza organizată de asociația UPTeR (Unione Pizzaioli Tradizionali e Ristoratori.) în orașul Frosinone. Concurenții au participat la 12 categorii de probe, printre aceștia aflându-se și pizzetari din Ucraina și România.
Președintele asociației Alfredo Folliero, unul din cei mai neobosiți organizatori de astfel de concursuri, a înmânat de data aceasta premii și elevilor pizzetarului vrâncean Silviu Munteanu.
Devenit instructor de ceva vreme, maestrul Silviu, un obișnuit al concursurilor, a participat de data aceasta și cu elevii săi: Radu Claudiu Mocanu, Gianluca Pasquazzi si Andrea Rossetti. Silviu a reușit să smulgă un loc I la categoria ”Pizza Marinara”, unde, alături de el, au urcat pe podium și doi dintre elevii săi, Gianluca Pasquazzi pe locul al IV-lea și Andreea Rossetti pe locul al V-lea. Surpriza a venit din partea celui mai mic dintre elevi, Claudiu Mocanu, care a reușit un bine-meritat loc III, deși pregătirea la școala lui Silviu o face de puțin timp.
Emoțiile și satisfacția maestrului român de pizza sunt duble, atît pentru locul I dar mai ales pentru reușita elevilor săi care au demonstrat că au un bun profesor dar și că voința și talentul lor au fost răsplătite.
Cristi Merchea
Citiți și:
http://www.emigrantul.eu/vranceanul-silviu-munteanu-2-locuri-3-la-pizza-world-cup-2014/
http://www.emigrantul.eu/un-vrancean-pe-locul-al-ii-lea-la-campionatul-european-de-pizza/

