„Mai mult de cât oricând, voim să punem în fața poporului nostru oameni întregi”

 

”Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi si nouă-s toate” spunea Mihai Eminescu în „Glosă” fără să greșească absolut cu nimic. Nimic nou sub soare, am spune noi, iar vremurile și evenimentele o dovedesc din plin.

Tragismul celor petrecute la clubul Colectiv din București a fost picătura care a umplut paharul. Lucururile au luat o anumită întorsătură în ulitma vreme, ceva-ceva  în politică, prin demiterea Guvernului, și mai puțin în clasa direct vizată, cea  a marilor politicieni corupți dar inepți, insensibili și iremovibili de la posturile lor. Practic, lumea lor așteaptă liniștirea apelor pentru a-și putea relua activitatea de până acum.

Dacă Direcția Națională Anticorupție a depus o muncă uriașă în a demasca și ancheta o parte din tâlharii României post-decembriste, judecătorii au dat liber celor implicați fără a scoate mai nimic din pagubele create de aceștia, impresionați de iemensa cultură a politicienilor-penali transpusă în cărți de o rară profunzime.

Biserica și-a dat la rându-i arama pe față în ultimii ani, devenind instrumentul de tortură psihologică și de muls masele prin diferite mijloace, fără nici un scrupul și fără nici o dare de seamă cuiva.

Aceasta, biserica, este cea care de-a lungul istoriei s-a manifestat cu poporul la fel cum a făcut-o și politica românească. Și despre asta vorbește, în fragmentele de mai jos, marele cărturar Simion Mehedinți.

                Vă redăm doar câteva fragmente din cartea „Către noua generație”, ed. a II/a, 1923  apărută la  Editura Librăriei Socec&Co din București .

 

Capitolul: reforma clerului după 1911 – p.56)

 

„Un mitropolit sau un episcop e în județele eparhiei sau provinciei sale un fel de vice-rege, – ba încă e mai liber și decât suveranul țării, care se izbește de multe și grele îngrădiri politice.

Acestea nu-s vorbe, ci adevărul adevărat.

Am văzut pe fericitul întru amintire Melhiosedec*, sosind într-un sat de munte. Li se părea sătenilor, că se apropiase cerul de pământ. Am văzut evlavia poporului împinsă până la naivitatea de a se închina în fața stranei episcopului, ca în fața unei icoane, și a pune flori la picioarele celui ce se arătase o clipă în mijlocul țărănimei. Un episcop sau mitropolit, îmbrăcat în odăjdii, e în fața mulțimii ca un suveran. De altfel, chiar titlul Mitropoliților: Domnului Domn, Mitropolit al Ungro-Vlahiei, al Moldovei și Sucevei… e ca un reflex din înalta vrednicie a Domnilor și a Voevozilor de odinioară.

Și când astfel stă lucrul; când afirmăm că biserica e temelia statului; când dăm episcopilor și mitropoliților o învestitură, cum n-o mai are nici un dregător în această țară; când le încredințăm pe viață grija culturii poporului nostru, noi alegem acești mari demnitari numai dintre rurali și dintre câțiva umiliți de la marginea orașelor? Numai pe aceștia îi credem adică vrednici și capabili?

Socot că în toată organizarea României moderne n-a fost nicio fățărnicie mai urâtă decât aceasta.

(…) De aceea, mai mult de cât oricând, voim să punem în fața poporului nostru oameni întregi,  ca să dea întregului neam sănătatea sufletească, fără de care, nu poate fi nici sănătatea organică (manifestată în sporul de populație).

 

Capitolul: Mai este nevoie de cler? – p.72)

 

                „Voi deci, ca viitori preoți, veți sta pe treapta cea mai înaltă a valorilor, de care are nevoie o națiune. Iar noi, Românii, mai mult decât oricare alt neam, avem nevoe de sprijinul preoțimei, de oarece suntem înconjurați de toate părțile de popoare sănătoase, pe când sufletul nostru a început și el a fi bolnav.

                E bolnav mai întâi neghioaba pornire spre lux, pe care ni l-a hărăzit rafinarea pariziană, pe care n-o găsim nici la Bulgari, nici la Sîrbi, la Unguri sau la Ruși. De unde odinioară Româncele lucrau lâna, inul, cânepa și, îmbrăcându-se singure, își păstrau și sufletul deplin sănătos, azi degetele lor au amorțit; lepra luxului s-a întins până în fundul satelor… (lucru ne mai pomenit chiar în Franța, unde țăranii se îmbracă tot țărănește). În toată Europa, singurii plugari care maimuțăresc Parisul și modele parisiene sunt Românii! (…) Azi, caricatura feminină, care pirotește toată iarna, fără treabă, și-și golește punga spre a fi îmbrăcată de modista din orașe, e o pocitanie de care ți-e scârbă și jale… Femeile fruntașilor satului, îndată ce se îmbracă în felul orășencelor, capătă înfățișarea unor servitoare slute din mahalalele tîrgurilor .”

 

(*)Identificat în Biblie ca rege al Salemului (de care se spune că ar fi fost anticul Ierusalem) și ca preot al lui Dumnezeu; potrivit învățaților evrei, este vorba de Shem, fiul lui Noe.

Pontificatul sau misiunea lui Melchisedec este una din cele mai mari grade ale preoției între membrii Bisericii lui Isus Hristos al Sfinților Ultimilor Zile, cunoscuți drept mormoni.

În acest caz, Mehedinți vorbește despre episcop sau înalta față bisericească ajunsă în sat în mod peiorativ.