„Meșteșugul merge mai departe”

 

Cum se face o afacere de familie? Cu muncă în familie. Cu multă muncă. Iar munca este rezultatul unei pasiuni mai vechi, transmisă de bunicul Gică, nea Gică așa cum a fost cunoscut de-a lungul vremii.

Cin a fost nea’ Gică?

În perioada interbelică, la poalele statuii lui Suvorov, chiar în intersecția drumurilor care duc la București, Focșani, Dragosloveni și Dumbrăveni, într-o casă mare și frumoasă atât pentru vremurile de atunci dar și pentru cele de acum, nea’ Gică avea o măcelărie. Oamenii veneau de departe pentru a-i cumpăra produsele, multe făcute după rețete moștenite la rându-i și învățate cine mai știe de la cine.

Anii au trecut, comuniștii i-au închis activitatea, iar nea’ Gică își mai exercita meseria, dar pe ascuns și nu așa cum i-ar fi plăcut și cum ar fi trebuit.

Ne-a Gică s-a stins iar acum, după ani și ani, nepotul său a găsit caietele cu rețete. Caiete vechi, îngălbenite de vreme și de folosință. O comoară pentru tânărul Cristi și pentru întreaga familie care s-a pus pe treabă.

Și uite-așa, peste drum de casa veche, au construit o alta,  tot în stil românesc, cu bun gust, ca un han la răscruce de drumuri.

O curte mică, primitoare, te întâmpină înainte de a intra. Iar la poartă sunt mereu mașini, mereu altele sau alți oameni care vin și pleacă în continuare dar numai trei zile pe săptămână.

De ce nuami trei? Pentru că luni, marți și miercuri întreaga familie muncește la tranșat, preparat, afumat, umplut cârnați și salamuri și tot ce știu ei mai bunsă facă. Vitrinele sunt pline iar activitatea nu are mai mult de doi ani vechime. Joia, vinerea și sâmbăta vând. Aceasta este capacitatea lor și atât fac.

Nu și-au făcut nici cea mai mică publicitate dar produsele lor au cucerit fiecare mușteriu intrat care s-a întors și a mai și dus vorba. Astfel că, în zilele de joi, vineri și sâmbătă toți ai familiei vând.

Trebuie numai să intrați o dată și veți rămâne încântați de primirea făcută, de aerul boem de început de secol XX al mamei Adriana, de zâmbetele lui Gabi și ale viitoarei sale soții care nu mai prididesc în a umple galantarele. Mușchi afumat, pastramă, șuncă, salamuri, cârnați, rulade și altele le veți găsi aici. Și nu cumpărați așa, cu ochi-nchiși. Totul pe degustate de pe un fund de lemn unde nu lipsește nimic din cele expuse. Iar dacă lipsește, se taie imediat.

Vin oameni din toată Vrancea, Râmnic sau Buzău sau trecători de pe Națională care, dacă o singură dată au oprit, se vor reîntoarce cu siguranță.

Un costum popular, o oală veche, o lampă sau un obiect pe care mulți l-au aruncat înfrumusețează interiorul prăvăliei. Pentru că cel mai bine aș numi acest loc „prăvălie”, un loc prietenos, al unei familii unde lucrurile sunt făcute cu grija unei familii.

Astăzi, nea Gică nu mai este printre noi, dar dragostea sa pentru lucrurile bune a transmis-o nepotului și strănepotului care, plecând de la rețetele sale și de la pasiunea insuflată au reușit să creeze o afacere serioasă, unde oamenii intră cu certitudinea de a găsi numai lucruri autentice. Așa cum le făcea el odată și de care astăzi ar fi tare mândru. „Meșteșugul merge mai departe”

Merită să intrați măcar o dată și-mi veți da dreptate.

Cristi Merchea