Cum e posibil ca românii să domine atât de mult şantierele italiene nu numai prin numărul lor dar şi prin implicarea puternică în procesul de producţie şi nu numai ca muncitori, dar şi ca întreprinzători?
Stând de vorbă cu unii funcţionari italieni, implicaţi în sectorul construcţiilor, mi-au oferit o explicaţie ce mi-a stat în gât: ,,la fame,,. Dar înfometaţi sunt şi marochinii, şi bangladeşii, şi chinezii şi nu le vezi nici urmă de bocanc prin praful şantierelor.
Când m-am angajat la firma la care lucrez am fost surprins de disciplina cu care se lucra dar mai ales de faptul că între marea masă de români din acel şantier erau doar doi ,,străini,, un italian şi un albanez. Dar ceea ce m-a surprins şi mai mult: numărul mare de români moldoveni din Basarabia care, aici, mai toţi se ocupă cu clădirea schelelor, demonstrând curaj, pricepere şi seriozitate. Cineva, şi culmea că nu e român, şi-a dat seama de priceperea românilor nefăcând diferenţa între cei de dincoace şi cei de dincolo de Prut şi asta nu numai datorită limbii comune vorbite dar şi datorită acelui spirit de colegialitate de care numai românii ştiu să dea dovadă, creându-se astfel o stare de bine, de siguranţă pe parcursul lucrului. Acel ,,cineva,, este de fapt o echipă: Oscar, Stefano şi Matteo, tatăl şi cei doi fii ai săi care au creat renumita societate de construcţii, Baiocco. Conduc o firmă cu aproape 60 de angajaţi din care doar 6 sunt ,,străini”, restul sunt români. Tehnicile pe care le folosesc în conducerea firmei sunt parcă desprinse din cartea de pedagogie. Îmbină exigenţa cu încurajarea într-un mod în care li se simte prezenţa chiar şi dacă lipsesc de pe şantier. Indisciplina nu e niciodata trecuta cu vederea. Trecem printr-o criză a naibii de dificilă dar firma Baiocco demonstrează că se poate. Au fost selectaţi, în primul rând, cei dornici de a lucra cu seriozitate dar şi cei pricepuţi cu adevărat în acest sector de activitate. Se pune accent pe spiritul de echipă şi pe disciplina în muncă. Prost e văzut cel care nu dă o mână de ajutor celui aflat la nevoie. Există o oarecare ierarhie a vechimii în muncă. Noiii sosiţi, chiar dacă demonstrează experienţă, poartă respect pentru cei găsiţi în firmă.
Cred că Baiocco e un exemplu de firmă ce reuşeşte să treacă cu bine prin criză. CEEA CE NU REUŞESC SᾸ FACᾸ GUVERNELE DE LA BUCUREŞTI ŞI DE LA CHIŞINᾸU A REUŞIT O MICᾸ MARE SOCIETATE DE CONSTRUCŢII DIN ITALIA: SᾸ PUNᾸ ÎN VALOARE CEEA CE AU ÎN COMUN TOŢI ROMÂNII: LIMBA, HᾸRNICIA, CURAJUL, PRICEPEREA.