[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Ministrul Afacerilor Interne – Proiect de lege pentru creșterea valabilității pașapoartelor de la cinci la zece ani

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat că a iniţiat un proiect de modificare a legii pentru prelungirea valabilităţii paşaportului de la cinci la zece ani pentru persoanele care au peste 25 de ani, într-un interviu acordat unei emisiuni la Antena 3

Carmen Dan a explicat că s-a făcut tot ce se putea face în acest moment din punct de vedere al suplimentării de personal și fonduri dar soluția rămâne modificarea legislației.

Ministrul a precizat că există şi posibilitatea programării online, iar românii din străinătate pot depune la consulate actele necesare preschimbării paşapoartelor.

Încă din luna iunie, la serviciile pentru eliberarea paşapoartelor din întreaga ţară sunt cozi de zeci, chiar sute de persoane, multe dintre acestea reclamând organizarea defectuoasă şi birocraţia care ar fi principalele cauze ale acestei situaţii.