„Mioriţa” – cum a fost descoperită si unde ?

Balada populară „Mioriţa”, o adevărată capodoperă a folclorului literar românesc, a fost culeasă de poetul, prozatorul şi eseistul român Alecu Russo, la Soveja, în Munţii Vrancei, la mijlocul secolului XIX.

Balada Mioriţa face parte din ciclul celor mai vechi producţii populare româneşti, numite de specialisti “repertoriul păstoresc”.

„Mioriţa” reprezintă  rodul unei întâmplări la care Russo nu se aştepta.

Alecu Russo (poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român), fiul lui Iancu Rusu, se ocupa de culegerea de poezii, balade şi doine, dar descoperirea baladei  „Mioriţa” reprezintă  rodul unei întâmplări la care scriitorul, ideolog al generaţiei de la 1848, nu se aştepta.

O piesă de teatru scrisă de el, „Jicnicerul Vadră”, prezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, care a deranjat autorităţile vremii, avea să-i aducă în primăvara anului 1846 o perioadă de cinci săptămâni „de exil” la Soveja, în munţii Vrancei, experienţă pe care Russo o povesteşte în lucrarea „Jurnalul Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846”,  publicată după moartea sa de Alexandru Odobescu.

În jurnal, Russo povesteste întâlnirea cu unul dintre „arhivarii” baladei populare : „11 martie. Toată noaptea a bătut un vânt năprasnic; drept mângâiere îmi spun că nu e nimic pe lângă val-vârtejul ce se obişnuieşte pe aci. Nu mă trezisem bine, când un alt lăutar veni să mă cinstească în pat cu un nou concert de fluier…”

Anterior, pe 10 Martie Russo scrie : „Am petrecut dimineaţa ascultând cântecele olteneşti ale lăutarilor din sat… i-am încercat pe toţi cu luare-aminte. Mâine au să vie să-mi povestească toate mai cu amănuntul. Iată programa concertului: Variaţii pe fluier, improvizate de un concertant al locului… E un mândru voinic din acel soi de oameni ce se numesc mocani, adică oameni de la munte şi care par a face oarecare deosebire între neamul lor şi al oamenilor de la câmp. Graiul lui, ce nu e moldovenesc, nu-i nici muntenesc, ci e apăsat şi se aduce ca al ardelenilor. El cântă tot felul de cântece, şi moldoveneşti şi mocăneşti şi ardeleneşti şi în sfârşit ştie a o întoarce şi pe struna acelei poeme aşa de simplă şi nevinovată, aşa de dulce şi plină de dor şi duioşie, ce se cheamă doina!”.

Deşi Russo nu dă amănunte despre „Mioriţa”, cercetătorii consideră că acela a fost momentul culegerii de la localnici a preţioasei balade, mai cu seamă că între 11 martie şi 22 martie 1846 jurnalul său zilnic de până atunci este întrerupt.

Doar la Soveja există graniţă triplă

Profesorul nonagenar Iulian Albu, din comuna Soveja, care împreună cu soţia sa Florica s-au aplecat asupra operei, spune într-un interviu pentru publicaţia „Lumina” că singurul loc de pe pământ unde s-a descoperit „Mioriţa” este Soveja.

„Fiindcă aici există acest <triplex confinium> (graniţă triplă) unde s-au întâlnit păstorii din Muntenia, Ardeal şi Moldova. De altfel, şi Alecu Russo, în sejurul său forţat la Mănăstirea Soveja, afirmă acest lucru. După ce aude cântarea de la oltenii din sat, neştiind că lăutarii respectivi erau munteni aduşi de Matei Basarab pe moşia mănăstirii, spune că a auzit-o cântată şi de trăitorii din văile rucărenilor şi dragoslovenilor, locuitorii celor două sate ale Sovejei-Rucăreni şi Dragoloveni, ajunşi aici din Rucărul şi Dragoslavele, de dincolo de munţi, din Ţara Românească, în două-trei valuri în istorie”

Balada a fost publicată de Vasile Alecsandri

Fără a avea pretenţia de a-şi revendica opera, mai ales că îşi publica sub anonimat lucrările (n.a. vezi volumul „Cântarea României”), Alecu Russo  i-a încredinţat balada poetului Vasile Alecsandri, pe care acesta o „şlefuieşte” şi o publică cu titlul „Mieoara”, pentru prima dată în anul 1850, în secţiunea „Cântece poporale româneşti” din gazeta „Bucovina” din Cernăuţi, pentru ca mai apoi, în 1852 să includă balada Mioriţa şi în volumul „Poesii poporale. Balade (Cântece păstoreşti)”

Deşi Alecsandri a încercat mai târziu să-şi aroge paternitatea baladei, el însuşi mărturiseşte într-o scrisoare trimisă publicistului Alexandru Hurmuzachi  că „această baladă mi-a fost adusă din Munţii Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise”.

„Controversele privind problematica acestei balade există încă. Istorici, antropologi, folclorişti, muzicologi, filologi ş.a. s-au străduit să instituie direcţii în analiza fenomenului reprezentat de circulaţia variantelor, forma publicată de Alecsandri, bogăţia motivică şi tematică, legătura cu motive de circulaţie naţională şi/sau europeană, străvechimea sau actualitatea textului. În răstimp, peste baladă s-au aşezat straturi de semnificaţii, reprezentând adâncimi şi culmi ale spiritualităţii româneşti”,  spune Maria Lupu,  profesor de limba şi literatura română din Focşani.

 

Sursa: www.adevarul.ro