[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

A murit cel mai bătrân bărbat de pe planetă. Avea 113 ani și a supraviețuit Holocaustului

Cel mai vârstnic bărbat din lume, Israel Kristal, supravieţuitor al Holocaustului, a decedat vineri în oraşul israelian Haifa, la vârsta de 113 ani 

În martie 2016, Guinness Book of Records l-a desemnat pe Kristal cel mai bătrân bărbat de pe planetă. La momentul omologării recordului său, la 11 martie 2016, Kristal avea 112 ani și 178 de zile.

Israel Kristal s-a născut la 15 septembrie 1903 pe actualul teritoriu al Poloniei, în orașul Zarnow, și a fost deportat de naziști la Auschwitz în 1944. A scăpat cu viață din lagărul de concentrare și în 1950 a emigrat în Israel.

În timpul Holocaustului, Kristal și-a pierdut soția și doi copii.

Jamaicana Violet Brown, în vârstă de 117 ani, este în prezent decana de vârstă a omenirii, potrivit unui anunţ din luna aprilie al Gerontology Research Group (GRG)