N-ați văzut cumva o țară?

Publicată în volumul „Dulce și Amar”, poezia băcăuanului George Safir rămâne, din păcate, un sentiment mereu actual.

 

N-ați văzut cumva o țară?

 

Spuneți-mi, n-ați văzut cumva o țară?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară; 
Azi am venit și-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc și-n suflet rău mă doare .

 

O caut peste tot, am fost și-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate 
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

 

Acasă, poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese si se uită;
Atata dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii sa-i mai strige iar pe nume .

 

Mosneagu-i iese-n cale și-o întreabă: 
„ – Vine? La anu’, cred! Acu-i la treabă,
La noi în țară-i multa sărăcie…
Știu ei – ca de-or veni, la ce sa vie?!”

 

Spuneți-mi, n-ati văzut cumva o țară?
Cântată de poeți odinioară,
Cu ochi de cer și plină de verdeață?
Am fost și-am cautat-o și la piață.

 

Acolo nu era, de buna seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă… de pe Lună!

 

Chiar, voi n-ati văzut pe jos o țară,
Călcată în picioare și murdară?
Ce-aveți cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere.

Fotografia de copertă, un desen realizat de un copil român din Terni, Italia