Ne moare țara, domnilor! Scrisoare deschisă adresată președintelui, premierului și ministrului Sănătății

Domnule președinte Iohannis, doamnă prim-ministru Dăncilă, domnă ministru Pintea, ne mor copiii și părinții. Ne moare țara, domnilor!

 

          Zilele trecute a murit un copil. De cancer netratat la timp. Avea aproape 16 ani și mai bine de un an s-a zbătut în ghearele bolii, a luptat cu ea și a pierdut lupta. Se numea Adela și era unul din cei mai buni copii la învățătură de la ea din școală. Cancerul nu întreabă niciodată pe nimeni ce vârstă are, își face cuib în corpul oricui, oriunde și oricând.     De câțiva ani buni, românii, în special copiii, mor atacați de această boală nemiloasă. Mor singuri, doar cu părinții la căpătâiul lor. Mor fără medicamente și mor pentru că, de foarte multe ori, părinții nu au bani să dea șpăgile care li se cer sau pentru că sistemul de sănătate românesc nu mai este capabil să asigure acestor copii minimul necesar medicamentos pentru a-i menține în viață.         

         Povestea Adelei este povestea miilor de copii ucisi de cancer în ultimii 10 ani. Povestea Adelei este povestea unui copil abandonat de către statul român și aruncat în ghearele morții prin lipsa citostaticelor eficiente, a terapiilor necesare și din lipsa profesionalismului unor medici. Povestea parinților Adelei este povestea miilor de părinți care au plătit taxe la stat întreaga lor viață și cărora, în lupta cu boala copiilor lor, li s-a refuzat până și ultima șansă de a-și salva copilul.

         România Centenarului  este țara care condamnă conștient la moarte pe absolut toți bolnavii oncologici pentru că în circuitul spitalicesc nu mai au asigurat nici un fel de tratament oncologic chiar dacă aceștia plătesc. Spitalele românești s-au transformat în adevarate morgi.

         Adela a suferit de tumoare pe creier, o tumoare agresivă dar care putea fi eliminată de medicamente aplicate la timp de medici competenți. Și de foarte mulți bani. Adela nu a avut parte de nimic din toate astea. S-au alăturat ei în lupta contra cancerului o mână de voluntari care s-au străduit din răsputeri să adune sumele necesare plății tratamentelor, a spăgilor și cheltuielilor pentru desele deplasări la spital. Voluntarii au reușit să facă față, până la un anumit punct, apoi insistent a fost cerut ajutorul instituțiilor de stat abilitate în astfel de situații. Fiecare ușă a rămas închisă și, astfel, dreptul la viață i-a fost negat. A fost condamnată la moarte tocmai de ministerul care avea obligația absolută de a-i salva viața: Ministerul Sănătații.

         Știți cât a costat viața Adelei? 19.000 de euro. De această sumă mai avea nevoie ca să poată completata suma strânsă de voluntari și să fie operată la timp într-o clinică în străinătate. La clinica din străinătate a ajuns, din păcate, prea tarziu. Statul a refuzat să îi dea acești bani iar voluntarii au reușit greu să-i adune. Boala nu a așteptat, boala și-a continuat drumul;

         Domnule președinte Iohannis, doamnă prim-ministru Dăncilă, domnă ministru Pintea, ne mor copiii și părinții. Ne moare țara, domnilor! Ne moare trecutul și ne moare viitorul.

          Nu vă scriu această scrisoare pentru a face o figură frumoasă a vedetismului on line. Vă scriu pentru că România este a mea, așa cum este a tuturor celor care au cetățenia română și plătesc taxe și impozite. Datoria domniilor voastre este să mențineți in viață această țară, nu s-o ucideți.

         În anul de grazie 2018 bolnavii oncologici români se mai salvează și mai au șanse doar dacă reușesc să fuga în străinătate. Italia este una din țările care salvează viețile românilor lăsați să moară în țara lor. Italia a devenit salvatoarea și mama spirituală a bolnavilor oncologici români în timp ce propria lor țară, mama Românie, îi lasă conștientă să moară.

         De aproximativ două luni, o femeie româncă, Vasilica,  a venit în Italia să își trateze și să își opereze colonul bolnav de cancer. A fost operată și tratată la Roma fiind internată doar în baza CI românești. Era grav, se simtea foarte rău și în contul omeniei și a solidarității a fost internată și tratată cu cea mai mare responsabilitate într-o țară străină, în care nici măcar reședință nu are și unde medicii au salvat-o. Nimeni nu i-a cerut șpagă, nimeni nu i-a pus rețeta în mână trimițând-o să își cumpere medicamentele de la farmacia de lângă poarta spitalului și absolut nimeni nu a obligat-o să meargă la o anumită clinică să își facă analizele contra unui cost exorbitant cu explicația năucitoare că aparatele spitalului nu funcționează. Toate acestea i-au fost asigurate de un spital într-o țară straină unde nu a contribuit nici măcar cu un cent la sistemul de sănătate cum a făcut-o toată viața în România. Ca să poată începe primul ciclu de chimioterapie a avut nevoie de cardul european de sanatate. CAS Focșani i l-a refuzat. Foarte greu i-a fost acceptată cererea de eliberare a unui certificat înlocuitor al cardului european. Cu rugăminți, intervenții, cunoștințe și insistențe a fost eliberat acest înlocuitor doar pentru o lună. Doamna ministru Sorina Pintea, sunteți persoana cu cel mai înalt grad de responsabilitate în Ministerul Sănătății, vă rezultă cumva ca un singur ciclu de chimioterapie poate fi facut într-o luna de zile? Nu doar că în România d-nei Vasilica i-a fost refuzat dreptul la viață (a fost trimisă să facă analize peste analize cu plată deși avea dreptul legal de a le obține gratuit iar uneori nu i-au fost citite corect nici rezultatele) pentru că citostaticele au devent un fel de …”a fost odată ca niciodată în spitalele din România…” însă odată ajunsă într-o țară care îi oferă dreptul la viață, CAS Focșani se străduie să o ucidă prin lipsa eliberarii cardului european care îi permite începerea tratamentului cu citostatice.

         Domnule președinte Iohannis, doamna prim-ministru Dăncilă și doamna ministru Pintea, datoria sfântă a domniilor voastre este aceea de a salva România, nu de a o ucide. Opriți-vă puțin din goana și din luptele politice în care sunteți implicați și aruncați-vă privirile asupra bolnavilor oncologici care sunt lăsați să moară în România sau în afara ei, prin abandon. Binele unei țări înseamnă binele oamenilor ei, ori în România se vorbește la nivel politic de un bine doar teoretic, practic România moare în fiecare zi cu fiecare bolnav oncologic. Nu vă scriu aceste rânduri pentru a vă ruga sa-i salvați.

         Vă scriu aceste rânduri pentru a vă cere imperios să le salvați viețile! Amintiți-vă în fiecare moment că atât eu cât și ceilalți români suntem cei care vă votăm dându-vă încredere și sperând că veți conduce poporul utiându-vă la el, având grijă de sănătatea lui. Doar un popor sănătos poate avea conducători sănătoși!

          SALVAȚI BOLNAVII ONCOLOGICI AI ROMÂNIEI; SALVAȚI-NE ȚARA, NU O UCIDEȚI, DOMNILOR!

Doina Mustățea – Roma