[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Nepotul regelui Mihai s-a logodit cu o româncă

Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, se însoară cu o româncă. Este vorba de Alina Maria Binder, în vârstă de 29 de ani. Căsătoria a fost aprobată de Regele Mihai, potrivit fostului principe

Nepotul Regelui Mihai a cerut-o în căsătorie pe Alina Maria Binder în urmă cu o lună, în timpul vacanţei petrecute împreună în Cornwall. Inelul de logodnă este datat 29 iulie 2017, a dezvăluit Nicolae Medforth-Mills, conform Mediafax.
„Alina este o persoană foarte specială pentru mine şi îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii noastre … De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moştenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună”, a declarat Nicolae.
Nunta va avea loc în vara anului 2018.

Regele Mihai le-a trasmis felicitări

Potrivit Biroului de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai, Alteţa Sa şi Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, au luat cunoştinţă despre intenţia fiului Principesei Elena, domnul Nicolae Medforth-Mills, de a se căsători. Regele a răspuns nepotului său, urându-i fericire şi pace sufletească, precum şi puterea de a lua decizii corecte. Majestatea Sa a menţionat, încă o dată, că decizia de a retrage titlul de principe al României şi calificativul de Alteţă Regală, precum şi decizia de a scoate pe Nicolae din Linia de Succesiune rămân neschimbate, după căsătoria acestuia.

Custodele Coroanei a trimis, de asemenea, o scrisoare de felicitare nepotului Alteţei Sale Regale, potrivit comunicatului de presă. Biroului de Presă al Regelui Mihai I a anunţat, pe 11 august, printr-un comunicat de presă, că Regele Mihai I a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”. De asemenea, Regele Mihai I l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare pe 1 august 2015. În comunicat se specifica faptul că „Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei”. Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010, iar din 2008 a participat la diferite acţiuni, ecologiste şi caritabile. În luna august 2015, Regele Mihai a decis retragerea titlului principelui Nicolae. „Aceasta nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat, decizia fiind luată în asentiment.” – a explicat, la vremea respective, consilierul personal al familiei regale, Ion Luca Vlad.
Adevărul