Un muncitor român de 43 de ani, Nicolae Tudor, a murit căzând de pe o schelă
Accidentul mortal a avut loc vineri, 11 noiembrie, în jurul orei 15, în strada dei Fidenzi, 11 din Verona în timp ce se lucra la demontarea schelei.
Muncitorul român se afla la ultimul etaj al schelei, ocupat cu descăcarea unor grinzi de fier cu un tir. În încecarea de a se salva, Niculae s-a agățat de una din țevile de care era prins tirul, dar aceasta nu a rezistat căzând împreună cu el. Practic, aceasta era ultima zi de lucru pe acest șantier, demontarea începând dimineață, la 8,30, spun cei de la firma Qose srl la care românul era angajat.
Românul a căzut de la circa 12 m în gol și a decedat pe loc. Era rezident în localitatea Dueville din zona Vizenza și lucra pentru o societate din aceeași zonă.
La fața locului s-au deplasat imediat ambulanța, carabinierii dar și inspectoratul teritorial de muncă pentru stabilirea dinamicii accidentului.
„Niculae lucra cu noi de mulți ani, nu sunt cuvinte să descriu ceea ce s-a întâmplat” spune proprietarul firmei.
Menționăm că, potrivit Raportului Caritas pe 2015, mai mult de jumătate dintre angajații români execută munci în neconcordanță cu titlurile de studii avute, iar numărul accidentelor, în acest an, la locul de muncă, a fost de 15.368 accidente, din care 48 mortale.
Citiți și:
www.emigrantul.it/desi-e-criza-in-2015-a-crescut-numarul-romanilor-emigrati-in-italia
Video telejurnal regional: