C
Un grav accident de circulație a avut loc marți, 12 februarie, după orele 18.30, în localitatea Busco Ponte di Piave (nordul Italiei). În timp ce se deplasa spre casă pe bicicletă, Florentina Ioniță, o româncă de 38 de ani, a fost lovită mortal de o mașină Skoda Roomster condusă de o femeie de 40 de ani din localitatea San Donà.
În apropiere se afla și fiica româncei care a asistat neputincioasă la tragedie.

Sosiți la fața locului, medicii de la serviciul de ambulanță Suem 118 nu au reușit să mai facă ceva.
Potrivit cotidianului TrevisoToday.it, Florentina era de mulți ani rezidentă în zonă și foarte apreciată de localnici.
Ancheta este desfășurată de compania de carabinieri din Conegliano.
