Luni, 4 februarie 2019, Roma

Natalia Intotero ar putea fi, cu mult înaintea altora din Guvern, prim-ministru. Nu e nici un fel de laudazio, ci, pur și simplu, 40 de minute de discurs ținut la Ambasada României la Roma (fluid, coerent, fără urmă de greșeală și fără hârtii scrise de consilieri, fără englezisme (bursa locurilor de muncă și nu a job-urilor), ne-a arătat pentru încă odată că pregătirea, carisma, competența ministrului este net superioară multor alți funcționar ai statului român. Dacă intențiile ministrului (iar activitatea de anul trecut s-a văzut) vor fi și puse în practică, atunci cel mai bun minister din Guvern, acesta e.
De multe ori suntem o comunitate doar ca noțiune.
Vizita ministrului alături de secretarul general
Alina Hagiu au avut ca scop informarea mediului asociativ și a românilor din Peninsulă despre modalitățile de accesarea fondurilor pentru proiecte folositoare comunității emigrate aici, precum și noutățile pe această temă din 2019.
Cuvântul de început l-a avut gazda, ES George Bologan, ambasadorul României la Roma, care a spus că „acesta (ambasada n.r) este spațiul pentru a genera un dialog public între cei care se implică în viața comunității și Ministerul Românilor de Pretutindeni. Acțiunea de astăzi susține participarea MRP în dialogul cu diaspora și cunoașterea inclusiv a posibilitățlior pe care ministerul vi le oferă, astfel încât să putem fiecare, în locul pe care-l avem, și cu rostul nostru, să participăm la promovarea identitățiii noastre, la promovarea culturii nostre și a sentimentului de a fi o comunitate dincolo de noțiune. De multe ori sunteo o comunitate doar ca noțiune, nu și ca trăire. Dar acesta este un subiect care poate face tema unor ulteiroar discuții. ”Natalia Intotero
„Mă simt ca acasă, a început ministrul Intotero, pentru că este cea mai mare comunitate din întreaga lume.”
Analizând succint anul trecut, ministrul a spus că „în 2018 foarte multe idei bune dar proiectele nu a fost scrise pe lege. Mulți dintre dumneavoastră au apelat la firme de consultanță, nu întotdeauna acele firme fiind la înălțime sau generând costuri extra nejustificate… Foarte mulți români nu cunosc existența taberelor sau a proiectelor. Anul trecut noi am marcat participarea a peste 20.000 de copii în tabere. Din aceste cauze, dar și a altora, am decis să facem aceste deplasări de informare.”
Abia întoarsă de la Madrid, secretarul general Alina Hgima va merge în nordul Italiei pentru informări.
Noutăți 2019
Prima noutate este Bursa locurilor de muncă pentru românii care doresc să vină în țară: domeniul construcțiilor a fost declarat prioritate națională astfel încât în acest domeniu salariul minim pleacă de la 3000 de lei. Există foarte multe locuri de muncă foarte bine plătite.
Anul trecut proiectul „100 de biblioteci pretutindeni” a fost o reușită dar și un eșec, datorită costurilor ridicate cu transportul cărților dar pentru imposibilitatea încheierii documentelor pe care, cei care auprimit cărțilșe, au „uitat” să le mai trimită. „În momentul de față alergăm pe la asociații să ne trimită procesele verbale pentru că ministerul trebuie să răspundă de aceasta controlului Burții de Conturi. ”
Aceste motive au dus la o nouă strategie, organizarea unei biblioteci virtuale, o aplicație descărcabilă pe orice dispozitiv care să permită lectura cărților online.
O altă noutate este o aplicație pentru românii de pretutindeni unde românii, odată descărcată, să aibă acces la modificările legislative din România, link-uri spre minstere, informații despre proiectele de finanțare pentru cei care se întorc acasă, (Startup Nation), o punte de legătură între românii din țară și asociațiile sau cetățenii din afară etc, ect.
Noutățile din acest an pentru proiectele de finanțare?
Deja am văzut câteva modificări de ordin organizatoric și formal, cei din media trebuind, pentru accesarea fondurilor, să prezinte și dovezile prin care ziarele, televiziunile, site-urile au fost înregistrate legal, au o grilă de programe, aprobări ministeriale de emisie în țările unde își desfășoară activitatea.
În ceea ce privește sesiunile de finanțare, din 2019 vor exista numai două, una imediat după aprobarea bugetului (sfârșitul lui februarie-începutul lui martie) și cealaltă în iulie-august. Aceasta, ca urmare a cerințelor mai multor participanți la proiecte și ca o necesitate dată de faptul că la sfârșitul anului rămân sume de bani necheltuite prin neprezentarea deconturilor de către cei care trimit proiecte.
Fiecare sesiune va avea o perioadă de 15 zile de depune a acestora.
Un alt proiect pilot are ca temă promovarea României în afara granițelor, o idee de care ar trebui să se ocupe Ministerul Turismului dar cu care MRP vine și care credem că se adaptează cel mai bine românilor emigrați, mai capabili, mai interesați și mai bine informați de cum s-ar putea promova țara noastră afară.
Cam acestea în mare noutățile, urmate de expunerea pe larg de către secretarul general Alina Hagiu a normelor și condițiilor de depunere a proiectelor, a modalității de completare a formularelor. Au urmat discuții cu cei prezenți în sală (președinți de asociații în mare parte beniți din Roma dar și din regiunea Lazio), unii dintre ei nemulțumiți de modalitățile de decont a cheltuielilor sau de comunicarea cu ministerul, alții incoerenți în exprimări „rotaliene” și în doleanțe fără sens…
Cert este că acțiunea s-a dorit una de informare și clarificare pentru cei care aplică pentru proiectele de finanțare ale MRP, dar și o invitație la participare mai activă și mai serioasă, mai ales că o parte din banii alocați miniterului (1.000.000 lei) s-au întors la buget pentru nefolosirea lor.
Cristi Merchea