O noapte mi-a schimbat viața

Sunt unii oameni care visează cu ochii deschiși la case, mașini, telefoane de ultimă generație, haine scumpe, călătorii exotice, averi etc… Sunt unii oameni care visează doar la sănătate, visează că într-o zi se vor face bine. Acești oameni nu-și doresc nimic altceva. Iată povestea sfâșietoare a unei cititoare. Poveste sosită pe adresa redacției pentru rubrica „Dulce și Amar”.

Bună seara!

Dacă ar fi să pun un titlu vieții mele pentru perioada în care am lucrat în Italia, acesta s-ar intitula: „O noapte mi-a schimbat viața”. De multe ori aș vrea să mă apuc să scriu cât chin am îndurat în câțiva ani în Italia, până în anul 2012 când m-am îmbolnăvit de o boală grea… cancer mamar (malign) la sânul stâng. Din acel moment viața mea s-a schimbat și a devenit și mai grea. Am început să obosesc de drumurile făcute, Italia-România și România-Italia, pentru tratament (chimioterapie) și alte vizite și controale.

Când m-am îmbolnăvit lucram, eram asigurată legal, aveam contract de îngrijitoare (badantă) 54 de ore pe săptămână, fiind forțată de împrejurări a trebuit să semnez lichidarea (închiderea contractului). Nu au vrut să mă mai primească acasă, așa am ajuns să trăiesc (locuiesc) prin Caritas. Nu mi-a fost deloc ușor. Așa a început coșmarul din viata mea. Mi-am împărțit viața între spital și Caritas. Asta când am ieșit din spital, după operație. Și azi mă chinui să pot supraviețui.

Medicii au dat procente bolii: după operație 80% , după un an 100%, iar  acum iarăși 80%. Nu vreau nimic de la nimeni, vreau doar să fiu bine și să stau acasă lângă băieții mei dragi.

În seara de 22 iulie 2012 după ce mi-am terminat lucrul cu bătrâna, mi-am făcut un dus, am salutat două prietene, dându-le noapte bună la telefon, iar în jurul orei 23:30, am adormit frântă de oboseală.

Abia a trecut de miezul noptii când am simtit că sânul stâng a bubuit (cum să vă zic, pozitia mea de dormit pe atunci era cu perna în brațe, cu fața în jos) deci am simtit exact ca o explozie la sânul stâng. Buimacă din somn, am început să bâjbâi cu mâna sub pernă căutând telefonul, iar când l-am găsit, am sărit arsă din pat, speriată, nu înțelegeam nici eu ce se întâmpla cu mine. Am fugit în baie, am încercat din nou să-mi fac duș masându-mi puternic pieptul, dar nimic nu se schimba, eram panicată și nu știam încotro să o iau, nu știam cui să-i spun, unde să mă duc și ce să fac. Mă plimbam prin casă ca să nu o iau razna de singurătate și îngrijorare.

Mii de gînduri îmi treceau prin minte și credeam că, neavând viață sexuală normală, poate sunt hormonii de vină. Deja ciclul menstrual începuse să-mi vină mai rar, însă nu știam cât de grav putea fi. Nu puteam să mă sfătuiesc cu nimeni, ora era destul de târzie să sun o prietenă (00:30). Noaptea aceea foarte grea părea că nu se mai termina odată. Până dimineață la ora 07:00 m-am plimbat prin casă. Atunci am telefonat la fiica bătrânei de care îngrijeam, am rugat-o să vină urgent că eu mă simt rau. La 07:30 era la domiciliu, am plecat repede la doctorul de familie, mi-a făcut controlul apoi mi-a dat bilet de trimitere la urgență. Am ajuns la spital. Mi s-a facut repede o ecografie, după care o mamografie…  Rezultatul?

„Formazione nodulare OSE di circa 5 cm”. (formațiune nodular ă de 5 cm)

Imediat am făcut și biopsie… Rezultatul? STOP, adică rezultat de stop cardiac:

„Carcinoma de alto grado” (cancer de grad înalt)

Am făcut toate demersurile, era clară situația, nu știm ce să fac, nu voiam să accept că sunt bolnavă, nu aveam putere să le zic copiilor în România (am un copil de 23 de ani și altul de 24 de ani) de teama să nu-i fac să sufere și pe ei.

În scurt timp am început chimioterapia, mă simteam foarte rău, eram singură dar în același timp lucram. Trebuia să lucrez. O fostă collegă de serviciu din România, lucra și ea în Italia, așa că i-am cerut ajutorul, i-am cerut un sfat, eram distrusă.

Am făcut chimioterapie pentru micșorarea nodulului. În data de 12/02/2013 m-am operat. Mi s-a făcut masectomie (mi s-a extirpat sânul stâng) și după 3 luni trebuia să continui cu radioterapia. Am continuat…

În data de 25/02/2014, am făcut altă biopsie (se extirpă o mică porțiune de țesut pentru a fi analizat microscopic pentru a se cauta prezența celulelor canceroase), iar pe 15/10/2014 am început din nou chimioterapia.

Pentru a doua oară am rămas cheală, fără gene, fără sprâncene, nu mai exista nici un fir de păr corpul meu. Îmi repetam  continuu că nu pot să mor, copiii mei au nevoie de mine.

În data de 04/02/2015, mi-am făcut o ecografie la gât. Rezultatul? Limfonoduli.

Biopsie, evident! Anul trecut în data de 10 mai, un doctor pe nume Farini, de la chirurgie plastică, m-a convins pentru reconstrucția sânului… Am văzut moartea cu ochii, a fost o intervenție care a durat 9 ore!!! Acum trebuie să merg mereu la control, chiar săptămânal sau la două săptămâni. Analizele mă îngrijorează, nu sunt prea strălucite, aștept nerabdătoare să văd peste o săptămână dacă mă lasă să-mi fac  PET (un examen cu și fără contrast)

Mă chinui singură aici în Italia, se chinuie și copiii mei tot singuri și ei în România.

Deși suntem 7 frați, 3 surori și 4 frați, toți au familiile lor, locuri de muncă, nu pot sta lângă mine.

Aceasta e povestea mea. Scuzați-mă dacă am greșeli de ortografie, nu este deloc ușor să-ți amintești sau să trăiești o asemenea poveste. De multe ori mă întreb seara în pat, în general, oare ce va fi cu viața mea? Plâng un pic, mă răcoresc și apoi zic: „Doamne, ai grijă tu de toți pacătoșii, iți mulțumesc că sunt și azi!

Vreau să trag un semnal de alarmă: Femei, controlați-vă sănătatea! Cancerul la sân este tot mai frecvent printre femeile tinere.

O seară bună vă doresc  și multă sănătate!

Maricica B