Un copil de numai 3 ani a murit mușcat de câinele familiei.
În comuna vrânceană Tătăranu, satul Bordeasca Veche, un copil a fost astăzi mușcat de un câine provocându-i răni mortale.
De loc din comuna Jitia, familia micuțului a mers împreună cu acesta la părinții din Tătăranu. În curtea acestora micuțul a fost scăpat de sub control, mergând direct la cușca câinelui care l-a mușcat de cap. Rănile au fost grave, cu hemoragie puternică și complicații pînă la stopul cardiorespirator din care paramedicii, cu toată stradania de peste 45 de minute, nu au mai reușit să oprească. Cand au sesizat ce s-a întamplat, părinţii au apelat imediat numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei de la Focşani, relatează jurnaliștii de la ”Ziarul de Vrancea”. Pe drum starea copilului s-a înrăutăţit, iar asistenta de pe ambulanţă a solicitat şi sprijinul medicului. Un alt echipaj de la Ambulanţă, de data aceasta cu medic, a plecat sper caz. “L-am găsit în stop cardiorespirator şi ne-au solicitat ajutorul. Ne-am întalnit pe raza comunei Gologanu şi am continuat resuscitarea încă 45 de minute, fără rezultate bune”, a precizat dr. Ticu Dorinel, medic la Ambulanţă.
Poliția a demarat o anchetă pentru stabilirea cauzelor și masurilor necesare.
sursa: www.ziaruldevrancea.ro