Omul politic din mine!

Paznic de noapte … sau şef de partid?
M-am întrebat de multe ori cum poate fi politica şi uite că, încet-încet, am început să-mi şi dau câte un răspuns: întâlniri prieteneşti pe „faţă”, politică pe la „spate”. Pic cu pic am început viaţa de „politician”. Cunoştinţe nedorite dar acceptate doar de dragul colegialităţii, înganfaţi, lingăi (cum peste tot se găsesc la nevoie). Asta dacă vrei cu orice preţ sa faci cunoscută faţa ta (mai frumoasa sau mai puţin).
Din motive mai puţin interesante am ajuns să completez o adeziune a unui partid nou pe piața politicii românești, (nu prea iubit printre „politicii noştri”), mai ales din Diaspora. Cum se face politică aici? Se merge la întâlniri unde fiecare vorbeşte şi nimeni nu ascultă, se participă activ la constrcția acestui partid pe principiul bisericuțelor, se face informare și dezinformare cu zvonaci și răspândaci, cu strângeri de mînă la plecare și înjurături la telefon după ce ai ajuns acasă (ba chiar cu corecții fizice, dacă nu se acceptă anumite doctrine de partid), cu manifestarea furiei, a amenințărilor și a înjurăturilor ca la ușa cortului din partea șefului de filială, cu încăierari pentru funcţii nerecunoscute de nimeni sau nici de ei înșiși.
Există însă un lucru cert: precizia prin care „paznicul”… scuzaţi, am vrut să scriu şeful, cu ordine precise şi dictatoriale, decide cine si cum trebuie să reprezinte o grupare care de fapt nici nu a inţeles nimic pe ce parte a politicii se regăseşte….cu stânga sau cu dreapta sau cu poporul.
C.C