PAȘNICUL LUPTĂTOR

Aceasta este cea de a doua poezie scrisă de Sebastian Dascălu pe care o publicăm.
Spirit sensibil, Sebastian scrie așa cum trăiește și simte, măsluind vibrațiile spiritului în versuri unice.

PAȘNICUL LUPTĂTOR

Ultima frunză se desprinde-n dans spre sol,
Copacul simte și observă cum rămâne gol,
O vede ca pe ultima speranță ce s-a pierdut în vânt,
Rămâne singur întrebând: acum cine sunt?
Rămâne singur întrebând: acum cine sunt?
Cerul observă și trimite păsări călătoare,
Ele s-așează fredonând un cântec de-alinare,
Ultima frunză îi transmite-n șoapte să nu aibă regrete,
Să fie calm și cu încredere s-aștepte
Este momentul său de a fi singur și de a contempla
Unde vor crește celelalte frunze și câte va avea…
Între timp devine gazda unui cuib de alinări,
Înțelege că în timp se fac multe schimbări.
Lumina lunii îi ține loc de reflector pe scena pașnicului luptător,
Are incredere și ambiție care îi țin rol de decor.

14 ianuarie 2019
Brașov

De același autor:

https://www.emigrantul.it/natura-sinelui/