[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Patria mea este limba română

Roma. Ziua limbii române la Accademia di Romania

Roma, 3 septembrie.

1 acad2 acad

 

 

 

 

 

 

 

4 acad
Directorul de programe al Academiei di Romania, Daniela Crăsnaru

Deși anunțată din timp, Expoziția de fotografii organizată cu ocazia Sărbătoririi Limbii Române de către Accademia di Romania din Roma a avut puțini participanți. Se vede că românii încă nu s-au întors de acasă sau nu s-au dezmetecit încă. Pe principiul că esențele tari se țin în sticluțe mici, la Academie au participat la această sărbătoare  câțiva români și moldoveni alături de  italieni și japonezi.
Ce ne-a mirat la început și bucurat și mai mult a fost că acești oameni, veniți de la mii de kilometri depărtare, vorbeau perfect românește și veniseră să serbeze ziua limbii române. Frumos și de exemplu.
Cea mai bună sărbătorire a limbii române, a spus directorul de programe, Daniela Crăsnaru, este să o vorbim corect”. Perfect adevărat, mai ales acum, când neologismele, manelismele și influențele de tot felul continuă să distorsioneze cel mai important element al identității noastre: limba română. ”Ea este un teritoriu ideal pe care-l ai cu tine mereu”, a continuat doamna Crăsnaru arătând unele greșeli tot mai frecvente de exprimare și evoluția, uneori negativă, pe care a suferit-o limba noastră.