Un material extraordinar de la locul cioatei, din pădurile Carpaților, despre realitatea crudă a „țiganilor nenoriciți” care muncesc, care recoltează frumoasele ciuperci ce ajung pe mesele italienilor. Un reportaj frumos și adevărat, așa cum stă bine unui cotidian mare precum Corriere della Sera
„L-am găsit eu, l-am găsit eu”. Andrei are 10 ani, strânge în mâini comoara sa, un grib uriaș. E plin de apă aerul Carpaților, la 85 de kilometri de Cluj, în nordul României, în plină Transilvania, scriu cei de la Corriere încolaborare cu alți jurnalisti român. Un foc mic ne încălzește oasele în timp ce Monica și soțuul său Marcel și-au petrecut noaptea în mașină, făcuți covrgi sub ploaie, ca să lase loc copiilor.
S-au trezit la cinci dimineața apoi, toți împreună, cu tot cu copiii, au plecat spre pădure în căutarea ciupercilor. Hribi mai ales, „Pentru noi e mâncarea săracilor dar voi, italienii, sunteți nebuni după ei”. șase ore, mereu cocoșați, căutând cu ochii locurile bune. „Culeg ciuperci de când aveam 16 ani și cunosc copacii ăștia ca pe buzunarele mele” spune Monica, 42 de ani. Ciubotele se afundă în iarbă și noroi. „Trăim în pădure patru luni pe an” mai spune Marcel, 32 de ani.
„Suntem țigani, nenorociți de țigani, cum ne spun mereu”. Găleata de plastic abia reușeste să se umple. A plouat mult în ultimile zile și …
Continuare în limba italiană pe: