Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
”România oferă oportunități foarte bune pentru investițiile străine” a spus președintele Iohannis delegației americane sosite la Cotroceni vineri, 27 martie. Cozi de investitori străini așteaptă la granițe în acest moment
Președintele Facebook, omul ales cu aportul acestui mijloc de informare care a așezat românii la cozile de votare, s-a lipit de acesta ca marca de scrisoare. Nu iese în stradă că e greu. Pe Facebook e cel mai comod și nu e obligat nici să dea ochii cu alegătorii.
Liniștit, impasibil la tot ce se întâmplă în jur, când statul de drept este in pericol, domnia sa merge la Peleș, la poze frumoase, la imagine, și minte americanii ca în România mediul de afaceri este optim.
Am impresia ca țara este precum Airbus-ul 320 care s-a prăbușit în Alpi și nici acestă asemănare nu în totalitate fidelă. Prim-ministrul Ponta e copilotul care a apăsat butonul de coborâre și duce aeronava România spre prăpastie cu toată viteza. Comandantul e dus la toaletă dar nici la întoarcere nu face ce a făcut cel al aeronavei germane. Cel puțin acela a încercat din răsputeri să spargă ușa blindată cu toporul și să preia cârma aparatului. AL NOSTRU NU ȘI NU. E absent, pierdut, fără vlagă, mahmur și lipsit de chef. Se uită pe hublouri în timp ce pasagerii, țara, ori țipă, ori sare din mers de disperare.
Cam așa se prezintă președintele nostru, inerm la orice fel de observație, surd la vocea românilor, inodor, incolor și insipid la orice formă de atac pe care statul român îl primește le la viermii puși în funcții. Un melc care nu poate păți nimic dacă aeronava România se va prăbuși. E prea mic în această enormă Românie, iar nerv și coloană vertebrală nu are pentru a primi vreun semnal de durere.
Aveam un profesor de geografie, la școala generală, a cărui soție, tot profesor dar de franceză, obținuse aprobarea de a merge în călătorie la Paris. Toată lumea încântată de această reușită a unui simplu om dintr-un sat micuț de munte, mai puțin profesorul care asista impasibil la eveniment. Dumnealui, atât de calm că putea cădea o grenadă în clasă și nu s-ar fi sinchisit, la întrebarea colegilor dacă va merge la Paris, a răspuns în cel mai liniștit mod:
– Eee, ce mi-e Tulniciu, ce mi-e Parisul.
Așa și cu domnul Iohanis, cârmaciul ales al acestei epave numite România. Trei viteze sunt cele care reglează mișcările și activitatea președintelui ales la furie și nu din dragoste pentru cum s-a prezentat poporului, ci din ura acumulată împotriva nemerniciei numite PSD și guvernărilor post-decembriste. Trei viteze: înșet, pi loc și diloc.
La ce s-ar mișca? Ce dacă 3-4 milioane de români au ales să plece peste hotare pentru că acasă nu au un loc de muncă iar o afacere nu o pot face din cauza sistemului corupt, al cămătăriei țiganilor și băncilor, al putregaiului numit Parlament, al mizeriei numită asitența socială etc, etc. Ce dacă avem mai mulți pensionari decât angajați, ce dacă miniștrii fac trafic de influență, cumpără artă pe banii din șpagă, ce dacă pădurile, resursele pământului, învățământul, sănătatea sunt în comă în timp ce bisericile prosperă ca aluatul la căldură?
Ce dacă populația scade, îmbătrânește, e bolnavă și fără speranță, că cei care au fost aleși nu vor face altceva decât ce au făcut până acum? Aceasta, populația, în ignoranța și îndobitocirea antenistă, va crede de cuviință că Becali și Guzganul sunt oameni buuuni și trebuie să fie liberi, că trebuie dat ceva medicului să opereze, că trebuie să cotizezi la școală pentru ziua profesoarei, să apelezi la șeful de post cu bidonul plin să intervină pentru cel care a condus băut …
Menatalități balcano-fanariote moștenite și implementate în ADN-ul nostru atât de bine că o schimbare radicală ar fi o suferință pentru toți. Dealtfel, nici DNA-ul actual, cel care sperie pe moment tâlharii instituționali ai României, nu e chiar bun. Prea bun, prea de la țară, prea se ia de toți.
Așa că, premierul nu ne dă garanții de nici un fel și nici nu l-am putea crede când minciuna și furișatul îi curg prin vene. Parlamentul și guvernul? Nici atât: e nevoie de un combinat siderurgic la câte cătușe și gratii trebuie fabricate. ANAF, Finanțe, Poliție, judecători … mai continui? N-are sens. Se salvează Salvarea, și aceasta cu micile probleme inerente, pompierii și copiii de grădiniță care cresc cu bunicile pentru că părinții sunt duși departe, după o bucată de pâine.
A, era să uit: a mai rămas PREȘEDINTELE. Cel ales sub ropotul ploii, sub bastoanele jandarmilor și carabinierilor și în cozi de ore și ore. Primul președinte postdecembrist ales din dorința de a schimba, de a face România lucrului bine făcut. Vă mai amintiți sloganurile electorale? ”Pentru prima dată, online-ul a făcut diferența” sau ”Ne apucăm de treabă”. Ne dăm seama că încă odată ne-am luat-o. Ne-am luat-o și online, și real. De data aceasta stereo, să ne învățăm minte să mai credem în politică și democrația de tip românesc.
După câteva luni de cârmuire, deziluzia este cruntă. Toate speranțele noastre din noiembrie 2014 se brăbușesc. Președintele ales încă ”nu s-a apucat de treanbă”, nu a pus mâinile pe frâie, pe manșa epavei România. E la toaletă, în timp ce aeronava România se prăbușește în gol.
Cristi Merchea
