[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Primarii din Italia au spus ”SI” secțiilor de votare românești

dovezi sectii

Primăriile din mai multe localități din Italia, unde locuiesc zeci și zeci de mii de români, au pus la dispozitia României spații si ajutor logistic pentru deschiderea de sectii de vot in Italia. Cererile au fost făcute atât de asociații, consilieri români sau simpli cetățeni cât și de către reprezentanțele diplomatice ale României în Peninsulă.

Mai toate primăriile au fost de acord, numai că Ministerul Român al Afacerilor Externe a trimis scrisori de mulțumire și de revocare a interesului pentru acestea.

Reamintim că Ambasada României la Roma a cerut suplimentarea cu 20 de secții de vot pentru zonele cu prezență românească masivă. În august 2014 au fost trimise cererile către primăriile italiene pentru ca în septembrie și octombrie să se renunțe la spațiile puse la dispoziție de acestea. Acțiune penală, care nu a fost niciodată explicată românilor din Italia prin nici un fel de comunicat.

Vă prezentăm 3 dintre aceste scrisori, la alte două primării, Latina și Fonte Nuova, vorbind cu reprezentanții acestora și primind același răspuns: ele au dat disponibilitatea, MAE a refuzat-o.

 

 Rignano Flaminio din regiunea Lazio, regiune în care trăiesc oficial 165.000 de români

Ambasciata di Romania
Scrisoarea prin care primăria din Rignano este de acord cu spațiul penstru secția de votare

Primarul din Rignano Flaminio, Fabio di Lorenzi, către Ambasada României:  „Ca răspuns la solicitarea dvs. din 11 septembrie 2014, cu privire la Alegerile pentru Preşedinţia României care se vor desfăşura pe 2 şi 16 noiembrie 2014 (…):
“Prin prezenta, după ce am evaluat cererea Dvs, avem plăcerea de a vă comunica faptul că administraţia locală a decis să acorde susţinerea instituţională pentru procesul electoral la care v-aţi referit. Prin urmare, puteţi lua legătura cu Responsabila Biroului de Stare Civilă, doamna (…), la numărul de telefon (…), care vă stă la dispoziţie pentru următoare clarificări”.

Gabriel Pîrjolea, consilier la Riano, lângă Rignano, susţinător al deschiderii secţiei de votare ne’a declarat: „În zonă trăiesc mii de români. Românii din teritoriu, printre care şi eu, am solicitat din timp, cu săptămâni întregi înainte de alegeri, organizarea unei secţii de votare la Rignano.
Primăria a aprobat cererea, printr-o hotărâre a Consiliului municipal. Au pus la dispoziţie logistica şi disponibilitatea de a contacta carabinierii pentru asigurarea ordinii. Disponibilitatea a fost comunicată la Ambasada de la Roma şi eram optimişti. Când am văzut lista publicată de MAE, ne-am dat seama că nu va fi nicio secţie la Rignano. În zona Campagnano, Rignano, Riano, Civitacastellana trăiesc circa 30.000 de români.  Eu am votat la Roma, la Accademia di Romania”.

Marcellina (Roma)

 Localitatea din apropierea Romei are 10% din populație românească dar și în satele dinnprejur procentajul este cam același. În plus, aici a existat secție de votare în 2009.

 

Roma, 7 octombrie 2014 (protocolată în 8 octombrie)

 

”Stimate domnule Primar,

Dorim să vă mulțumim pentru disponibilitatea oferirii unei secții de votare în localitatea dumneavoastră, prin care să dați posibilitatea comunității românești de aici să participe la alegerile pre\idențiale, care vor avea loc în 2 și 16 noiembrie 2014.

Anul acesta, Ministerul Afacerilor Externe din România a decis să reducă numărul secțiilor de votare pe teritoriul italian. In acest context, vă informăm că în localitatea dumneavoastră nu va mai fi organizată o secție de votare. (…)

Ambasador, Dana Constantinescu”

image0204
Scrisoarea prin care MAE renunță la spațiul din localitatea Marcellina

 

Verbania din regiunea Piemonte (nord Italia), regiune în care trăiesc 132.000 de români rezidenți

Fragment din scrisoarea trimisă de primăria din Verbania către Consulatul de la Torino pe data de 8 septembrie 2014.
Scrisoarea autoritatilor din Verbania

 

“Stimate domnule Consul,
Vă confirmăm disponibilitatea de a vă pune la dispoziţie un local adecvat pentru efectuarea operaţiunilor de votare pentru alegerile prezidenţiale româneşti, care se vor desfăşura în zilele de 2 şi 16 noiembrie.
Locaţia identificată de noi în teritoriu este Centrul Social di Renco, strada Renco 36, unde va fi pus, de asemenea la dispoziţie şi mobilierul necesar pentru scrutin, potrivit solicitării dvs.
În ceea ce priveşte faza organizatorică, puteţi lua legătura cu Responsabila pentru Servicii Demografice, Doamna (…) la numărul de telefon (…), sau email (…), care va avea grijă să se ocupe de tot ceea ce va fi necesar”.

Adrian Chifu, consilier român ales în primăria din Verbania, spune că numai la Verbania sunt 450 de rezidenţi, în provincie 2000 şi în împrejurimi circa 3000 de români. Consilierul Adrian Chidu a trebuit să meargă la Torino pentru vot, 350 km dus-întors, zonă în care locuiesc peste 100.000 de români și o singură secție de votare.

scrisoarea-autoritatilor-din-verbania

 

Citiți și: 

http://www.emigrantul.it/ministerul-afacerilor-externe-nu-vrea-votul-romanilor-din-italia/