[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

PSD UNEȘTE DIASPORA CU ȚARA DAR LE ÎNVRĂJBEȘTE CU JANDARMERIA

București, 10 august.

 

Un microbuz cu 30 de vrânceni e în drum spre București pe un DN 1 aglomerat. Mașini cu steaguri tricolore se îndreaptă spre mult-mediatizatul miting al disasporei.

După mai bine de 3 ore, ajungem la sediul PNL din strada Modrogan. Aici, tineri și foarte tineri din Italia, Grecia, Germania și alte țări europene, membri ai PNL de prin organizațiile din acele țări. Vreo 50-60, dar mai sunt de venit.

Las grupul și merg în piață. Poliția și jandarmeria sunt primii oameni pe care-i găsesc în drum. Pâlcuri-pâlcuri, controlează zona de la distanță. În zare se vede mulțimea, nu prea multă, adunată în fața Guvernului.

E cald afară dar nu contează. Nu sunt prera mulți, câteva mii și gândul că ar putea fi un eșec mă face să cred că am avut dreptate într-un material scris anterior.

Mă întâlnesc cu doi prieteni, Ioana Pertea și Giani Chelu veniți de la Brașov. De la Brașov, dar rezidenți de ani mulți la Torino, în Italia. Ioana și Giani au vrut să vină cu trenul. Nu au mai găsit bilete însă. Îmi împrumută un telefon bun cu care să fac directe pentru că am rămas fără baterie.  Pe treptele de la muzeul Grigore Antipa lume multă. La fel pe iarba din părculețele adiacente. Copii, copiii foarte mici cu părinții, tineri și mai puțini tineri mișună în jurul meselor unde se strâng semnături în campania „fără penali”.

Și sunt mulți cei care stau să semneze. 


Se scandează deja „Fără penali” și „Muie PSD”, „Hoții!”. Pancarte care mai de care mai pitorești, cu mesaje din cele mai elocvente, sunt purtate de tineri din Italia, Spania, Grecia, UK, SUA sau Canada… Au venit de peste tot. O tribună improvizată de noii organizatori ai mitingului pe  o mașină e plină de vervă (prima organizatoare, Federația Românilor, s-a retras între timp). Vorbitori la stații amplificate își spun păsul. Un român, fost polițist 22 de ani în SUA ia și el cuvântul. Ar vrea o țară ca-n America dar e convins că va fi greu cu tâlhari la conducere.

  • Mai e vorbă? Eu nu sunt cu nemernicii ăștia! Chiar dacă mă vezi bătrân. Ăștia au distrus țara copiilor și nepoților noștri!”

Tineri bucureșteni ai asociațiilor organizatoare au realizat și o platfromă program. Lumea vine din ce în ce mai multă. Foarte mulți Bucureșteni dar și autocare și microbuze cu maramureșeni, clujeni, brăileni sau gălățeni, focsăneni sau chiar din Suceava, Craiova… Din toată țara. Lumea își strigă durerea de a fi într-o țară anormală.

Ajung în partea de sud, spre pasajul Victoriei. Încerc să urc pe unul din blocurile limitrofe pentru a fotografia de sus. Paznicii de la intrare au ordine precise: nu urcă nimeni.

    Un domn în vârsă, la vreo 80 de ani, are un mesaj clar scris pe un ziar: „Muie PSD!”. Mirat că nu e din vechea gardă la vârsta sa, mă apropiii și intru în vorbă:

      – Sigur e acesta mesajul pentru PSD?

      – Mai e vorbă? Eu nu sunt cu nemernicii ăștia! Chiar dacă mă vezi bătrân. Ăștia au distrus țara copiilor și nepoților noștri!

          

     N-am reușit să urc dar mă întorc în partea de sud a pieții. Lucrurile se încing puțin. Câția indivizi, bucureșteni 100% de prin galeriile de fotbal, se iau de jandarmi. Îi provoacă stropindu-i cu apă, înjurându-i, aruncând cu pet-urile în ei. Jandarmii nu reacționează dar sunt atenți. Un ofițer superior le vorbește oamenilor să-și păstreze calmul.

      Dar ăștia nu au venit de asta. Se organizează, se cunosc între ei și provoacă. Câteva jeturi de gaze îi îndepărterază dar se repliază. Spiritele s-au încins și și ceilalți protestatari din această parte devin nervoși. O femeie cu copilul abia mai respiră. Un alt bărbat la fel, ca de altfel mulți alții. Nervii se întind iar câțiva dintre protestatari vin și smulg gardurile de protecție, le iau pe sus și fug cu ele. S-a creat deja o breșă și mulțimea încearcă să pătrundă prin ea.

    Un jandarm încearcă să rețină pe unul dintre cei mai agresivi dar este imediat înconjurată de vreo 10 indivizi care îl prind și-l nenorocesc în bătaie. Colegii jandarmi nu intervin. După momente grele de tensiune, de bataie administrată cu pumnii și picioarele, jandarmul căzut reușește să iasă. Nu mai are casca și parte din echipament.

   

      Un jet puternic de gaz l-am primit în față. Cad și 15 minute nu mai văd, mă sufoc panicat. Imprudența de a fi prea aproape m-a costat. Locul s-a eliberat pentru că gazele au invadat zona. Lumea huiduie iar de pe Victoriei, Kiselef sau Aviatorilor continuă să afluească sute de oameni. Mii.

    Rareș Bogdan e în colțul drept al clădirii Guivernului. Urc per turnul de undefilmează ai lui să fotografiez mai bine. Piața aproape s-a umplut și continuă să vină. E ora 18. Oamenii scandează „Jandarmeria apără hoția”, „Fără penali”, „Șefa voastră e cea mai proastă” cu referire la ministrul de interne.

    Toată piața e tânără. Steaguri românești, moldovenești, franțuzești, spaniole, americane, grecești… semn că cei de aici sunt din țările pe unde au emigrat. .

   Din guvern încep să mărșăluiască alte trupe de jandarmi. „Au scos țestoasele” spune un cameraman de la Digi celor din carul de transmisie filmând trupele speciale ieșite din guver. O mașină de pompieri e scoasă demonstrativ în curte. Lumea huiduie.

Live-urile făcute pe Facebook funcționează din ce în ce mai greu. Probabil din cauza traficului puternic din această zonă.

E ora 19-19,30 și deja spiritele s-au încins. Piața scandează în continuare „Hoții!”, „Jos Guvernul!, Demisia!”

       

      Dar guvernanții sunt deja la mare, prin alte state sau cine mai știe pe ce insule. E vineri și au trimis la înaintare arma Jandarmeriei care are isiunea ingrată de a apăra instituțiile statului conduse de penali. O situație probabil unică în lume, în care infractori dovediți conduc un stat și un popor, aparatul de siguranță și cel de păstrare a ordinii publice. Militari la oridinul infractorilor, a agramaților și incompetenților.

        „Cu ce inimă mergeți voi acasă, măi băieți? întreabă un protestatar pe câțiva jandarmi. Ce le spuneți voi copiilor, părinților? Că v-ați făcut datoria să apărați un un guvern condus de un penal pe care, de fapt ar fi trebuit să-l aveți în pușcărie?” jandarmii rămân neclintiți, cu mâinile ăpe scuturi.

        Sunt  pe partea centrală. Piața e arhiplină iar pe bulevardele adiacente continuă să vină lume. Se huiduie. O altă încercare de spargere a cordonului a dat greș. Pe mulți dintre agitatori jandarmii îi cunosc, dar lumea  e nervoasă pentru gazul aruncat.

        Un mesaj pe o pancartă arată spiritul întregii piețe: „Ați reușit. Ne-ați unit!” Și da, piața aceasta de peste 100.000 de oameni e produsul urii celor plecați cu cei rămași împotriva politicii penale, împotriva unei clase de conducători venali care a arătat că nimic nu contează mai mult decât interesul personal și cel al găștii de escroci care apus stăpânire pe țară. E o singură suflare piața, e un singur sentiment. Oameni îmbrăcați frumos, de sărbătoare, au venit să-și strige nemulțumirea, să fie alături de cei plecați, alungați din propria țară de nemernicii care au devalizat-o. Acesta este mobilul care a arătat că nu există ură între cei de acasă și cei de departe. Că inițiativa diasporei era în asentimentul celor de acasă.

        În centru întâlnesc și pe Ani Dumitriu, de la publicația Robarna din Barcelona. A venit pentru asta cu fiica sa. Împreună pentru o Românie mai bună. Cine știe.

        Se face seară. Tensiunile cu jandarmii sunt tot mai dese, provocate de aceeași indivizi care au venit special pentru asta. Un cameraman al unei televiziuni cunoscute  îmi spusese deja de pe la 17? Așteaptă să vezi mai târziu. Vin și suporterii craioveni și cei bucureșteni și vor să forțeze intrarea în noapta asta.

Gazele lacrimogene au culcat oamenii, au creat sute de probleme

       

   Și lucrurile chiar așa stau. E ora 10 și o breșă puternică se crează chiar în partera centrală din fața Guvernului. Cu urale de atac ca la reduta de la Grivița mulțimea năpustește prin spărtura creată în cordon. Se repliază repede în jeturile de gaz și petardele fumigene aruncate de jandarmi, în bastoanele și mobilizarea rapidă a acestora. Au scos o altă mașină cu tun de apă pe centru. Piața huiduie și cere demisia Guvernului.

        E ora 23,30. Ieșim din piață spre Kiselev. În spate deja lucruile au denaturat. Tunul de apă trage cu putere și împrăștie mulțimea iar jandarmii au trecut la atac. În câteva minute piața e eliberată în forță. Ordinul direct a fost executat.

        Mașina PSd a reușit astăzi două lucruri importante: să reunească românii plecați cu cei din țară și să instaleze ura între populație și jandarmerie.

        Oricum, un lucru e sigur: la viitoarele alegeri cei pelcați, diaspora „hoților, cuverlor și tâlharilor” nu va mai vota PSD. Și nu numai că nu va mai vota, dar va face tot posibilul să influențeze și pe cei de acasă că PSD într-adevăr este ciuma roșie. Un cancer social, economic, care merită un singur lucru: extirparea.

Ceea ce nu este sigur este că un protest început pașnic a degenerat și nu a adus niciuna din schimbările propuse de protestatari. Acestea vor surveni doar la vot, atunci când românii trebuie să iasă, să voteze și să aleagă între comuniștii care nu se dau bătuți și o decomocrație reală, ca afară.

     Pentru moment ne-am ales cu bășcălia, cu gazele și bastoanele încasate, cu răgușelile și urletele, cu o zi petrecută cu multă speranță și terminată cu multă dezamăgire. 

Cristi Merchea, București

 

Lasă un răspuns