Religia care omoară

După unii, Dumnezeu dă viață; după alții, Dumnezeu este cel care ucide. 

Mircea Eliade, marele istoric al religiilor de origine română, spunea cândva că, ”mileniul al III-lea ori va fi religios, ori nu va mai fi”.

Afirmația filozofică a marelu gânditor poate fi în multe feluri comentată și disecată. Astăzi, mai mult decât oricând, religia și libertatea de exprimare sunt două teme care unesc sau despart oamenii, conșiințele și cunoștințele lor.

Dar cred că, mai înainte de toate, cunoștințele sunt cauza conștiințelor. Omul se naște cu un bagaj informațional și genetic pe care medicina nu a reușit să-l deslușească decât parțial. În mică parte chiar. Ce urmează după naștere, creșterea, formarea intelectuală și spirituală, depind , cel puțin în primii ani, de cei din jur. Părinții, în primul rând, mai apoi școala, societatea sunt factorii care vor contribui la modelarea omului.

Iar cunoașterea de sine, a mediului înconjurător vor fi percepute de om, foarte mult, prin prisma informațiilor acumulate. Dacă mama și tata îți spun cât ești mic că  Alah este cel mai bun și că ceea ce spune el trebuie să asculți orbește, până la vârsta când vei dobândi puterea de a selecta, de a discerne, așa vei crede. Dacă la școală ni s-a spus că România este cea mai frumoasă și mai bogată din lume, asta am crezut până am ieșit din granițele ei. Dacă la biserică preotul ne-a spus că numai Dumnezeul nostru este bun, ceilalți fiind mai puțin buni, acest lucru l-am crezut până târziu. Și multe-multe alte lucruri și cunoștințe care în copilărie se întipăresc în mințile noastre devenind legi pentru noi, indiferent pe care parte a planetei ne-am afla.

Doisprezece oameni au murit miercuri, 7 ianuarie, și alți doi joi pentru o cauză bizară: o caricatură. Mândria, moralitatea, prețuirea sau credința sunt pentru unii elemente ale vieții de neatins. Asta pentru că, în copilărie și tinerețe, ei au fost formați într-un anumit fel, după anumite legi specifice țării și poporului lor. Lumea nu a evoluat (dacă evoluția o luăm în acceptul occidental) nicăieri cu aceeași viteză. Și cauzele sunt multiple.

Una din cauze este religia care, în Occident s-a adaptat noilor politici economice și sociale, în Asia mai puțin sau deloc, în Africa la fel.

Acești arabi au acționat la Paris în spiritul credinței lor, care le impune să pedepsească blasfemia, injuria și derâderea. Această ”pedeapsă” este contrară principiilor morale și de viață ale Occidentului. Dacă Dumnezeul nostru ne invită la viață, cei care ieri au ucis au acționat la comanda unui Dumnezeu care ucide. Sau, cel puțin, dacă ne luăm după strigătele lor ”de luptă”. Cu atât mai mult cu cât actul de terorism, crima multiplă, a survenit pe un teritoriu unde oamenii trăiesc în pace după alte reguli. Desene s-au făcut de când e lumea și pământul iar preoții noștri și Dumnezeul nostru sunt deseori ridiculizați. Nimeni nu a omorât vreodată pe cineva pentru aceste desene. Viața e făcută, deseori, și din momente de relax, de umor, lucru neacceptat de cei care au comis oribilele crime din Paris. Crime comise în spiritul unei credințe percepute orb, irațional, fără drept de apel.

Crime comise în spiritul religiei, al credinței care unește sau desparte, în funcție de poporul sau teritoriul căruia aparții.  Religia, ”o frază de dânșii inventată” este cea care în aceste zile omoară.