[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Români condamnați la 30 de ani de închisoare în Italia, pentru jaf și omor

Dan Ionuț Drăguș de 38 de ani și Cristi Iulian Alistar de 22 de ani au fost condamnați vineri, 9 iunie 2017, de către Curtea de Apel din Foggia, la 30 de ani de închisoare pentru uciderea unui cetățean italian de 86 de ani, Giuseppe Ciuffreda, în locuința sa din Carpino.

În 28 februarie 2016 cei doi au intrat în casa victimei, spărgând geamul ușii de la intrarea în locuință. Bătrânul a fost găsit intins pe jos, plin de răni, într-o baltă de sânge. Fiica victimei a sunat imediat la salvare, bătrânul se afla în comă, dar a decedat 10 zile mai târziu la spitalul San Giovanni Rotondo.

Anchetatorii au prins autorii jafului, ambii rezidenți la Carpino. Mai întâi l-au identificat pe Dan Ionuț Drăguș. Acesta locuia la câteva case distanță de victimă, iar în locuința sa, în urma unei percheziții, polițiștii au descoperit haine murdare de sângele victimei.

Cel de-al doilea inculpat, Cristi Iulian Alistar, a părăsit orașul, sperând că i se vor pierde urmele, însă a fost descoperit după fotografiile din profilul de Facebook. Era îmbrăcat cu hainele găsite în locuința lui Dan Ionuț Dragoș. Acesta a fost arestat abia în septembrie 2016, sub acuzația de jaf și omor calificat.