România și Italia – 20 de ani de politică mincinoasă

„În politică se numește propagandă, în comerț publicitate”. Rostită în România, în 2002, această pilulă de înțelepciune a  venit direct de la premierul român Adrian Năstase.”

Astfel își începe Sergio Rizzo, un jurnalist italian, materialul din cotidianul Repubblica (ediția din 20 ianuarie 2018) despre promisiunile deșarte ale lui Berlusconi.

          Plecând de la această „metaforă românească”,  jurnalistul continuă o analiză asupra campaniilor electorale ale lui Silvio Berlusconi, un maestru al propagandei, al manipulării și publicității, pentru ultima, așa cum scrie jurnalistul, fără să se teamă vreodată de concurență. (Ma nel campo della réclame, va riconosciuto, Silvio Berlusconi non ha mai temuto rivali.)

           Promisiuni Berlusconi: 10.000 de polițiști și carabinieri în cartiere (un fel de sectoriști ai vremurilor lui Ceaușescu), luptă acerbă împotriva imigrației clandestine, plata TVA după încasarea facturii, netaxarea muncii suplimentare, mai puține taxe pentru familii și bonus-uri pentru nou-născuți, pensii minime de 800 €, manuale școlare gratuite pentru copiii din familii sărace, terminarea marilor opere arhitectonice și de infrastructură, fiscalitate mai ușoară, reducerea taxelor pe case, a TVA-ului în turism și a taxelor pe salarii… acestea și multe altele erau laptele și mierea campaniilor electorale ale lui Berlusconi.

            Un fel de program electoral al PSD. Iar mașina Psd a funcționat la fel de bine precum reclamele și propaganda lui Berlusconi. Cert e că ambele campanii, la fel cum ambele țări, sunt cam în aceeași situație: instabilitate politică, guverne care se schimbă peste noapte, corupție, lipsa unui stat puternic și a unor măsuri care să implementeze creșteri economice, sărăcie, mizerie (vezi scandalurile interminabile pe tema gunoaielor din Roma), o școală de ev-mediu în ambele state, imigrație clandestină și refugiați (mai puțin în Romania) etc, etc.

          Mii, zeci de mii de români părăsesc în continuu România spre alte zări? La fel și italienii: mii, zeci de mii (numai în marea Britaie în 2016 s-au înregistrat 60.000) pleacă spre țări unde pot să facă ceva, să le fie apreciată munca, iteligența, sau, și mai nou, să-și trăiască bătrânețile liniștiți. 

          Dacă femeile românce pleacă să fie îngrijitoare în Italia, italienii ieșiți la pensie pleacă în insule exotice, în România sau Bulgaria chiar, unde, cu pensii modeste reușesc să scape de corvoada fiscală a Peninsulei.

          Tinerii italieni? La fel ca cei români. 2015 a fost anul care a adus Italia în situația din 1967, ultimul an în care peste 100.000 de cetățeni renunțaresă la rezidență emigrând în alte țări. Și acum, în 2015 și 2016 peste 100.000 de italieni au renunțat în fiecare an la țara lor, pentru a nu mai vorbi de cei care au plecat dar și-au păstrat și rezidența italiană.

          Două țări latine, două țări surori la bine și la greu. Se fac arestări cu 10-20 de învinuiți în Italia? Și în România e la fel. Corupția românească este, în clasamente, imediat după cea italiană (locurile 39-40 în ume) și nu se întrevede nimic bun. Practic, genetic, aceștia suntem. Indiferent de regulile impuse de UE la acceptarea noastră în Europa Unită, indiferent de cine vine la putere.

          Vorbește jurnalistul italian despre „cei 20 de ani de promisiuni trădate” în material. Ei bine, și noi suntem pe aceeași lungime de undă, cu diferența că avem ceva maimult, vreo 27. Asta ca România și Italia să nu fie chiar siameze, ci doar surori.

          „Pentru că, dacă publicitatea este sufletul comerțului, mai spune jurnalistul  Rizzo, promisiunea este sufletul politicii. De cele mai multe ori mincinoase și una, și alta. Diferența constă în faptul că, dacă prima poate fi sancționată de garant sau Antitrust, pentru ce-a de a doua va exista un post călduț în Parlament. Atât de scurtă este memoria noastră. ”

          Cu siguranță la fel de scurtă este și memoria noastră, a românilor, care de peste 27 de ani continuă să aplaude și să voteze pe cei mai tâlhari dintre tîlhari, pe groparii economiei naționale, pe cioclii  unui popor care nu reușește să deschidă ochii și mintea și continuă să creadă în minciuni, complăcându-se într-o situație din ce în ce mai dramatică.

          Știți ce le spunea Berlusconi în campanie?  „Prima moralità della politica è mantenere gli impegni elettorali. Io ho sempre mantenuto le mie promesse.” Mult vânturatul „contract cu italienii” al lui Brlusconi a devenit apă de ploaie. Vă dați seama? La fel fac și frații lor de pe malul Dâmboviței. La fel ca progrmul lui Dragnea și al găștii sale. Drept urmare, milioane de români au luat și continuă să ia calea exilului, dar aceasta nu a afectat în nici nici măcar familiile rămase care continuă să voteze tâlhari. Supărați în birturi și pe facebook, românii au devenit liberi politicieni dar slabi decidenți, incapabili de a pedepsi măcar la alegeri trufia și hoția celor care se propun la conducerea țării. Iar conducătorii, conștienți de slăiciunile acestei națiuni fără coloană, continuă să facă ceea ce a învățat cel mai bine: să promită zâmbitor și să ne ardă usturător. Merităm din plin. Și noi, și italienii.

 

Cristi Merchea