[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Românii cer autorităţilor italiene înscrierea automată pe listele electorale suplimentare

ROMA 15 februarie 2015

ov13Despre motivele absenteismului, piedicile birocratice pe care le întâmpină ceţenii comunitari, modul de înscriere pe listele electorale din Peninsulă, dar şi despre experienţele de succes ale românilor care au fost aleşi în primării italiene, s-a vorbit în cadrul Conferinţei “Operation Vote”, care a avut loc la Roma, la sediul Accademiei di Romania, vineri, 14 februarie 2014. Conferinţa, moderată de Miruna Căjvăneanu (Asociatia Europaeus, jurnalist) s-a desfăşurat în contextul unui proiect transnaţional co-finanţat de Uniunea Europeană şi a fost organizată de COSPE, ONG internaţional cu sediul la Florenţa, împreună cu Asociaţia Europaeus, cu sediul la Roma.

Cei peste un milion de români rezidenţi Italia, în calitate de cetăţeni comunitari, ar putea avea sute de reprezentanţi în primăriile din Peninsulă, dacă s-ar prezenta la urne. Totuşi, dreptul de vot la alegerile administrative şi europene este îngrădit de anumite prevederi legislative. Spre deosebire de italieni,  comunitarii sunt constrânşi să se înscrie pe liste electorale suplimentare pentru a-şi exercita dreptul de vot.  Un exemplu:  din cei peste 80.000 de români care trăiesc cu acte în regulă în capitala Italiei, doar 4416 s-au înscris pe listele electorale, pentru a vota la alegerile locale din 2013.
ov12

Înscrierea automată pe listele electorale, campanii de informare instituţionale şi alegeri primare în cadrul comunităţii- iată cel puţin trei soluţii concrete propuse în cadrul dezbaterilor.

La Conferinţă au participat peste 60 de reprezentanţi ai asociaţiilor şi comunităţii de români ( din Roma, Sezze, Latina, Terracina, Alessandria, Guidonia etc)  exponenţi ai altor comunităţi de străini din capitala Italiei, precum şi jurnalişti italieni şi români.
În cuvântul de deschidere, ES Dana Constantinescu, ambasador al României la Roma, a subliniat importanţa votului: “ Românii care trăiesc în Italia au obligaţii, dar şi drepturi. Aş spune că participarea la alegeri ar putea fi considerată o datorie, un mod prin care comunitatea poate avea o voce reprezentativă în instituţiile italiene”.

ov6
Luca Raffini, sociolog la Universitatea Chieti, se ocupă de peste trei ani de zile de participarea cetăţenilor comunitari la alegerile locale şi europene. În cadrul unui studiu recent, a analizat răspunsurile primite de la 2500 de potenţiali alegători “mobili” din patru ţări europene. “Cercetarea a evidenţiat faptul că mulţi români nu se înscriu pe listele electorale din Italia pentru că se gândesc că într-o bună zi se vor întoarce în ţară. Dar apoi, prezenţa în Italia se prelungeşte şi atunci din ce în ce mai mulţi cetăţeni îşi dau seama de avantajele participării electorale “. O paralelă cu alţi comunitari stabiliţi în Italia: “Din cercetarea realizată în teritoriu, am remarcat că românii sunt puţin interesaţi de alegeri, la polul opus faţă de nemţi, care sunt mult mai activi si mai interesaţi de vot”.
Franco Pittau, coordonator al Raportului Statistic “Dossier Immigrazione IDOS” a evidenţiat un paradox: de la data aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, românii “au dispărut aproape complet” din statisticile pe care cercetătorii le au la dispoziţie.  De aceea, datele legate de prezenţa românilor pot fi doar “estimative”.  Românii sunt în continuare cei mai numeroşi migranţi din Italia: aproximativ un milion de persoane, o cincime din totalul străinilor. “În momentul în care românii au intrat în atenţia presei ca fiind o comunitate agresivă, în mod paradoxal, paralel cu creşterea numerică s-a înregistrat în realitate o scădere a criminalităţii”.

În continuare, din partea organizatorilor, a luat cuvântul Udo Enwereuzor, coordonator transnaţional al proiectului , care a prezentat campania informativă “Operation Vote”, desfăşurată simultan în cinci ţări Italia, Austria, Portugalia, Spania şi Suedia. El a prezentat obiectivele campaniei şi modalităţile prin care se încurajează participarea politică a cetăţenilor europeni mobili în ţările de reşedinţă. “Comunitarii pot şi ar trebui să participe activ la nivel administrativ şi o pot face prin intermediul votului. Dar există un pasaj fundamental pe care trebuie să-l facă, anume să se înscrie pe listele electorale suplimentare”. Reprezentantul COSPE a amintit că românii, ca şi ceilalţi comunitari, la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, au la dispoziţie două posibilităţi: aceea de a vota candidaţi care se prezintă în Italia şi pe de altă parte candidaţi care se prezintă în  România. Cine doreşte să-şi exercite dreptul de vot, o poate face doar o singură dată. În cadrul campaniei a fost prezentat şi un video informativ, care poate fi descărcat de pe canalul Youtube. Toate informaţiile pot fi consultate şi pe site-ul www.operationvote.eu.

În intervenţia care a urmat, Alina Harja, director al publicaţiei Actualitatea Magazin, a vorbit despre modalităţile concrete prin care s-ar putea încuraja participarea românilor la vot. “În primul rând trebuie promovată înscrierea automată a cetăţenilor comunitari pe listele electorale. În acest sens, în legislaţia trecută, a fost înaintat un proiect de lege foarte detaliat, la redactarea căruia am participat, prin care se preconiza introducerea noului sistem. Din păcate, nu a ajuns nici măcar în dezbatere în comisie. Nu ar fi fost o cheltuială în plus pentru stat, dimpotrivă, s-ar fi economisit timp şi bani. Din păcate, cetăţenii comunitari au fost cam uitaţi de actualul Parlament şi de actualii reprezentanţi ai guvernului”.

Au urmat, în a doua parte a conferinţei, intervenţiilor a trei consilieri români aleşi în primăriile din Italia: Gheorghe Raica din Alessandria (Piemonte), Leontina Ionescu din Marcellina şi Gabriel Pîrjolea de la Riano (Lazio).

Toţi au evidenţiat rolul pe care un consilier român îl poate avea în cadrul administraţiei publice. “În primul rând, e vorba de un rol de intermediere, fundamental pentru mulţi dintre conaţionalii noştri”, a spus Gabriel Pîrjolea, care a subliniat faptul că nu face parte din niciun partid. “Am fost înscris într-un partid din Italia, dar după un an m-am retras pentru că am înţeles cum merg treburile. M-am convins că românii nici nu trebuie să fie înscrişi în partid ca să câştige. Numai cu numărul nostru putem câştiga, de unii singuri nu realizăm nimic”.
Despre lipsa de unitate a românilor, dar şi despre obstacolele birocratice şi lipsa de infomaţie a comunităţii, a vorbit şi Leontina Ionescu, primul consilier român ales în Peninsulă. “Să nu uităm că pentru a vota, românii trebuie să fie înscrişi pe listele electorale, deci în primul rând trebuie să aibă reşedinţa în localitatea unde trăiesc. Şi nu este un lucru uşor, pentru că ai nevoie de un contract de închiriere, pe care deseori proprietarul nu îl face, şi mai ales de un contract de muncă- un vis pentru mulţi români”.
Gheorghe Raica, aflat la al doilea mandat la Alessandria, a prezentat propunerea înaintată de el în consiliul local, prin care se cere înscrierea automată pe listele electorale a cetăţenilor comunitari, “care ar trebui să beneficieze de aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii italieni”. Raica a cerut transmiterea propunerii sale către Parlamentul italian, după ce a fost votată de 25 de consilieri din 26.
În cadrul discuţiilor care au urmat, a intervenit şi Laviniu Enii, secretar I la Ambasada României, care, pornind de la discuţiile legate de lipsa de unitate a comunităţii, a propus celor prezenţi o soluţie care ar mări şansele de succes ale candidaţilor români: “În fiecare localitate unde sunt mulţi români şi prin urmare mulţi posibili candidaţi, ar putea fi organizate un fel de alegeri preliminare,  prin care respectiva colectivitate să-şi desemneze un singur candidat, cel care e considerat cel mai bun. Odată ce ar câştiga, ar reprezenta întreaga comunitate, nu doar asociaţia sau grupul din care provine”.

Tuturor participanţilor la conferinţă au fost distribuite materiale informative ale Campaniei Operation Vote, cu detalii despre modalităţile de înscriere pe listele electorale. Termenul limită de înscriere pe listele, pentru cine doreşte să voteze candidaţi italieni la alegerile pentru Parlamentul European, este de 24 februarie 2014.

Participanţii au primit şi câte un Raport Statistic Dossier Immigrazione 2013, cel mai complet volum despre imigraţie din Italia.
Conferinţa “Operation Vote” ROMA 14 februarie 2014 a fost organizată  cu sprijinul financiar al programului  Fundamental Rights and Citizenship al Uniunii Europene

„Operation Vote” este un proiect care se îşi propune să îmbunătăţească gradul de participare politică și socială a cetățenilor UE rezidenți în state membre ale Uniunii diferite de cele de origine. Integrarea se poate face şi prin promovarea inițiativelor demarate de statele membre și autoritățile locale, având ca obiectiv creşterea  gradului de conștientizare în rândul cetățenilor UE cu privire la drepturile pe care le au.  Un ro4l important în desfăşurarea proiectului  îl deţine colaborarea în teritoriu cu asociaţiile de cetăţeni comunitari.

Proiectul, care se va termina în octombrie 2014, este implementat în 5 țări ( Italia, Austria, Portugalia, Spania şi Suedia ) şi beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, prin  programului “Drepturi fundamentale și cetățenie” . La sfârşit, va fi realizat un studiu care va prezenta o serie de  recomandări adresate statelor membre și care va indica cele mai eficiente acțiuni pentru a asigura participarea politică a cetăţenilor UE.  Va fi organizată de asemenea  o conferință finală,  pentru a analiza rezultatele preliminare ale campaniilor la nivel european şi a asigura diseminarea rezultatelor .

Foto: Sara Cerettelli, Nicola Panetta, Jimmy Jaime Trujillo
Birou Presa Asociatia Europaeus

Dott.ssa Miruna Cajvaneanu