[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Românii din Capitala Italiei îl vor asculta pe Caramitru la Academia Română din Roma

În perioada 26-28 iunie va avea loc ediția anului 2015 a Festivalului „Emersioni sceniche” la Accademia di Romania.

caramitru1

Evenimentul,  organizat de Tellurius Associati, Accademia di Romania și Forumul Intelectualilor Români din Italia (FIRI), vă invită timp de 3 zile să luați parte la programe artistice și spectacole de teatru în limba română dar și italiană.

Printre oaspeții de seamă ai evenimentului se numără și Ion Caramitru care va interpreta vineri, 26 iunie, începând cu ora 21.30 Hemiciclul: „Dor de Eminescu”, după texte de Mihai Eminescu. Alături de Ion Caramitru va urca pe scenă și Aurelian-Octav Popa (la clarinet).

În Dor de Eminescu, o formulă scenică în care drama se îmbină cu muzica, cei doi artiști prezintă un spectacol bazat pe textele și manuscrisele marelui poet român, ca un tribut artistic în onoarea geniului.

Spectacolul debutează cu texte scrise de Eminescu, la vârsta de 16 ani, definitorii pentru maturitatea lui filosofică, continuă cu poeme precum Glossa, Scrisoarea I  sau Mortua est!, urmând ca spectacolul să se încheie pe un ton calm, de poveste, cu Basm („Fairy Tale”) de Geo Bogza.

Interpretarea clarinetistului Aurelian-Octav Popa constituie o traducere muzicală asupra a creației eminesciene. Artistul va interpreta creații din compoziția lui Henry Purcell, George Enescu, Claude Debussy, Johann Sebastian Bach, Olivier Messiaen, Georg Philipp Telemann și Marțian Negrea.

Intrarea la eveniment este liberă. Sunteți invitați să luați parte la acest mult așteptat eveniment în număr cât mai mare . Programul intergral al evenimentului poate fi citit aici .