Să fii mândru că ești român

Valeriu Stancu, un nume descoperit de puțin dar cu „antecedente” serioase în ale poeziei. Un nume premiat în Europa, o poezie care (cel puțin cea prezentată astăzi) vorbește despre realitatea cruntă a unei mândrii lucitoare dar lipsită de conținut:  mândria de a fi român. 

 

 

 

Valeriu Stancu ___________

 

Să fii mândru că ești român

 

Să n-ai cu ce îți cumpăra o pâine,

Să n-ai pentru odihnă adăpost,

Să n-ai cu ce-amăgi foamea de mâine

Și să trăiești doar pentru ce a fost;

 

Să-ți fugă sfinții toți din calendare

Și să te culci flămând de sărbători,

Să fii călcat de javre în picioare,

Să n-ai la ce să te trezești în zori;

 

Să-ți fie ziua-n lacrimi și-n blesteme

Și traiul – un calvar fără sfârșit.

Chiar Dumnezeul tău s-auzi cum geme!

Să fii mereu furat și umilit;

 

S-agonizeze pruncii în spitale,

Bătrânii să se stingă în azil

Și-o ceată de borfași, de haimanale

Să își sporească-averile tiptil;

 

Să-ți fure pegra mirul din biserici,

Cu el să se sfințească-n cârdășii

Nebuni și hoți, parlamentari și clerici

Și-n țara ta un paria să fii;

 

Amar să te hrănească doar surghiunul,

Să te robească munca la străini,

Să te-ntristezi văzând cum, câte unul,

Se duc cei dragi și nu poți să-i alini;

 

Să simți cum sărăcia te-mpresoară

Și-mbotnițat e tristul adevăr,

Să vezi că ticăloșii fură-o țară

Cum ai fura dintr-o livadă-un măr;

 

Și-n pururi fascinanta Românie,

Să simți că orice vis îți e bătrân

Și-orice speranță e o rană vie.

Aceasta-nseamnă, azi, să fii român!