Să nu plecați cu mâna goală

Londra. În drum spre muncă intrăm într-un magazin de cartier să luăm o cafea. Numai că indianul care-l deține ne spune că nu are așa ceva și că găsim alături. Ieșim și al doilea negoț e un local de toată frumusețea: terasă afară, cu scaune din lemn și canapele cu perne comode, o vitrină plină, dar nu exagerat, cu legume frumos aranjate în lăzi de lemn vechi, iar negoțul? Negoțul e insulă a bunăstării și bunului gust în care vinuri franțuzești sau italienești, creme de măsline sau produse din Peninsulă și din alte câteva țări te îmbie cu eleganța prezentării, cu ambalaje care arată că nu sunt cele de duzină, din supermarketuri. În fine, pe partea dreaptă câteva rafturi tot din lemn bine lucrat cu pâine coaptă la vatră, rumenită și crescută așa cum văzusem la bunica, în copilărie. Baghete de un metru lungime aburesc abia scoase din cuptorul pe care fetele de la bar tocmai l-au închis în spate umplând ambientul de miresme cuceritoare. 

Un bar la fel de cochet, iluminat din tavan cu lămpi vechi, scorojite cazual, e abundat în față cu cornuri, croasante și produse de patiserie apetisante. 

Nu știm ce să admirăm mai mult și mai întâi, rotindu-ne ochii la tote cele și la fetele care ne servesc frumos cu cappuccino și croasante. 

Colegul întreabă dacă fac și sandvichi-uri aici iar răspunsul vine prompt, cu multe variante și posibilități. Așa că cere să i se facă unul. 

– Sunteți români? ne întreabă cu  o voce dulce fata cu ochi de smarald de la tejghea, după ce engleză mea chinuită îi elimină orice dubiu. Nu au mai intrat niciodată până acum români aici. 

Colega ei, înaltă și suplă, cu doi ochi măslinii, ne studiază gesturile și mișcările dar cu discreția tipic englezească, ne schițează un zâmbet la rându-i așa cum face fiecărui client. 

Locul ăsta e numai zâmbet și culoare, parfum de pâine neagră și cornuri, miresme îmbietoare de cafea măcinată și lapte. 

Fata în rochiță portocalie, românca cu zâmbet larg și ochi de căprioară, iese de la banc și ne spune ca și când ne-am cunoaște de o viață: 

– Stați  să vă dau ceva, să nu plecați cu mâna goală. Și începe să pună într-o pungă de hârtie o pâine mare, neagră, caldă, cornuri, două borcane de dulceață în timp ce ne povestește puțin despre ea 

– E al tău magazinul? o întreb. 

– Nu, e al unui patron. 

– Atunci le plătim, îi spun.  

– Nu, e plăcerea mea. 

Ne spune că s-a născut la Vaslui și că primul ei iubit a fost din Tecuci, de unde-i colegul care vrea sandvici-ul. E amabilă și-i spune și colegei sale că am apreciat la superlativ magazinul. 

Plecăm cu gândul că ziua e mai senină atunci când începe cu un zâmbet și o vorbă frumoasă, cu amabilități pe care în magazinele românești din Londra nu le întâlnim. Pentru o clipă ne-am simțit acasă, când nu plecam niciodată cu mâna goală sau, mai mult, în familie, pentru că doar acolo aveam parte de vorbe frumoase și zâmbete sincere.

Mădălina (numele amfitrioanei noastre) nu mai vrea în țară. Știe ce a lăsat. Îi place aici unde, de 4 ani, muncește, este apreciată și zâmbește frumos.

Cristi Merchea