Academia Română din Roma, locul unde peste 70 de italieni învaţă limba română este şi locul unde am cunoscut o italiancă românizată

Santina – un nume predestinat slujirii oamenilor

Pe Santina Barbagallo am cunoscut-o la Academia Română din  Roma la un eveniment. Nimic deosebit până aici. Doar că, ascultând-o vorbind, mi-am dat seama că avea un accent  diferit. Toate le-aş fi crezut numai că ea ar fi fost italiancă nu. Şi cu ce uşurinţă vorbea! Am invitat-o la redacţie şi a acceptat fără probleme un interviu.

31 de ani, născută la Catania, dintr-o familie unde şi sora învaţă dreptul la Universitatea din oraşul natal, Santina a ales Roma aşa cum mulţi tineri ai Italiei de Sud aleg. Aceştia studiază la şcolile din Sud dar profesează în Nord unde sunt mult mai apreciaţi. A ales asta şi pentru nu a îngreuna situaţia financiară a familiei. O fată cu conştiinţă care pune în practică această filosofie oriunde merge. Are un prieten dar nu se căsătoreşte deocamdată, până ce nu va avea un loc de muncă sigur.

Santina are un nume predestinat: în limba italiană numele ei, de sorginte sudică, tipic familiior credincioase meridionale, înseamnă  “sfântă” la diminutiv. Probabil că traducerea mot-a-mot  nu e una foarte comună în limba română (“sfinţişoara” sau “divinuţa”) dar părinţii ei au dat un nume frumos unei fiinţe care prin acţiunile ei nu este altceva decât ceea ce spune numele.

Minută, vioaie, sociabilă, atentă la cei din jur, Santina intră imediat în confidenţă. E numai energie şi problemele, nu puţine, nu o copleşesc. Ea gândeşte la alţii înainte să se gândească la sine. E altruistă şi asta a determinat-o să plece, după terminarea studiilor la Unveristatea “La Sapienza” din Roma, ân lume să ajute lumea.

Prima ei etapă a fost Moldova. Cea mai săracă ţară din Europa de Est, cum îşi aduce aminte, a fost un şoc pentru ea. Cultural şi emozional.

–          Cum ai ajuns la Chişinău?

–          Am participat, în cadrul unui proiect, la o misiune de ajutorare a migranţilor din Moldova.

–          Există refugiaţi în Moldova? De ce să se refugieze tocmai acolo?

–          E o întrebare care necesită multe răspunsuri şi pe care, în orice caz, nu am reuşit să mi le dau în întregime. În 1999 în Moldova, la Chişinău în particular, s-a înfiinţat Centrul de Caritate al Refugiaţilor (Charity Centre for Refugees). Acesta a fost înfiinţat de trei ex-refugiaţi provenienţi din Burkina-Faso, Togo şi Afganistan care sunt şi dministratorii acestuia. În Moldova sunt actualmente prezenţi refugiaţi si simpli emigranţi din Africa, ţările arabe sau republicile ex-sovietice. Motivele pentru care aceştia fug din ţările de origine sunt pe cât se poate de diferite: cazuri de persecuţie, religiose, etnice, războiae sau violenţe.

Centrul colaborează cu Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor  Unite.

 Eu sunt străină, vorbesc engleza şi româna. Alege

–          Ce ai făcut acolo?

–          Multe, foarte multe. Opt luni de zile, după ce am “abandonat” prietenul la Roma, am stat la Chişinău şi am făcut asistenţă psicologică, am îndrumat, am ajutat cu ce am putut şi cum am putut mai bine oameni din întraga lume. Copii, femei abuzate, fete scoase din circuitele prostituţiei. Oameni care veneau cu fel de fel de probleme şi rămâneau sub protecţia acestui centru.

–          Acolo ai învăţat româneşte?

–          Da. Mai întîi am făcut cursuri aici după care acolo m-am specializat.

–          Şi accentul moldovenesc nu-l mai ai?

–          Nu, pentru că, după asta am mers şi în România unde am lucrat 10 luni.

–          Cum te-ai adaptat la Chişinău?

–          La început a fost un şoc, ne spune zâmbind, probabil cu mintea la primele momente de acolo. Oamenii sunt foarte primitori dar există anumite mentalităţi pro şi contra ruse. O femeie angajată în aparatul de stat se făcea că nu înţelege româneşte. Şi trebuia să vorbească cu mine pentru că lucram împreună. Atunci i-am spus: “ – Eu sunt străină, vorbesc engleza şi româna. Alege.”

Cum engleza nu o vorbea, a trebuit să aleagă româna. Dar vedeam în unele persoane o anumită ură pentru moldoveni, pentru români în general.

Ţi se umple inima de bucurie să asculţi o italiancă vorbind româneşte care mai şi apără limba română într-o altă ţară. Dar Santina e o luptătoare.

rolul nostru a fost acela al unor „mame”

–          Şi duşmani ţi-ai făcut acolo? Mă refer la proxeneţi sau alte persoane de gen?

–          Nuuu. Ele ştiau de ce sunt acolo (se referă la fetele şi femeile din centru).  Ştiau că noi suntem asistenţi … nu cred că m-au urât.  Sigur, rolul nostru a fost interpretat drept acela al unor “mame”? (şi pune semnul întrebării, nesigură dacă este cel mai adecvat termen folosit). A unei surori căreia trebuie să-i spui ce să faci sau ce ar fi trebui să faci.

Pentru că ele nici nu fuseseră educate în familie. Înainte de a fi traficate, multe din fetele pe care le-am avut acolo erau minore. Multe. Foarte-foarte multe şi proveneau din familii destrămate, cu părinţii desparţiţi, divorţaţi sau stăteau cu bunicii ori aveau părinţii emigraţi afară. Nu a fost după ele cât au fost în copilărie. Şi-atunci, nefiind educate, nu aveau cum să ştie multe, erau mai uşor de păcălit.

Scopul asociaţiei era acela de a le da un drum în viaţă. Multe dintre ele au fost trimise la şcoală, la muncă. Iar banii câştigaţi le erau daţi lor, puţini, câţiva acolo dar care le dădea valoarea lucrului făcut de ele.

Vorbeşte despre Moldova la fel ca şi despre România: frumos, mai bine decât unii români care şi-au uitat limba sau se prefac că nu înţeleg uneori. Vorbeşte frumos şi despre amica ei, Maria Bogdan, cea care a adus-o la Academia Română şi cu care a lucrat la un proiect.

Experienţa românească a început acum doi ani la Timşoara, cu o asociaţie  (Asociaţiei Generaţie Tânără) care a obţinut o finanţare pentru un program de ajutorare a persoanelor cu probleme. Fonduri guvernamentale româneşti şi  fonduri private pe care această asociaţie românească a ştiut şi ştie să le canalizeze întru ajutorarea femeilor abuzate, traficate, a copiilor nevoiaşi.

–          Preşedinta Mariana Petersel a fost, cum să spun, foarte deschisă, continuă cu pasiune  Santina când pronunţă numele româncei. A muncit mult pentru a realiza multe proiecte şi atunci banii au venit din multe direcţii. Inclusiv de la o asociaţie mai mare americană şi una din Suedia.

Nu vreau să pierd legătura cu românii

–          Foarte intereseant.Te-am văzut foarte activă şi la Academia Română unde nu lipseşti. Eşti mai româncă decât mulţi români.

–          Surâde. Nu ştiu, nu am fost tot timpul dar când este ceva interesant şi când am timp liber particip. Nu vreau să pierd legătura şi voi, românii, în Italia sunteţi foarte mulţi şi mi-ar părea rău pentru că mă simt ataşată. Sunt foarte interesată la nivel cultural. Îmi place ce face Academia Română care e foarte activă. Ea reprezintă cultura română şi e deschisă mult italienilor. Pentru mine românii sunt ca italiani: primitori, prietenoşi, cu aceleaşi probleme economice, de corupţie, de violenţe în familie sau de ajutor la nevoie. Persoane calde, muncitoare şi inovative dar impulsive şi temperamentale în acelaşi timp, instruite şi cu dorinţa de viaţă …

Deşi nu are un loc de muncă stabil, Santina nu arată durerea acestei probleme. Caută să facă ceva mereu, învaţă, realizează proiecte de finanţare, ajută asociaţii, se implică în orice este posibil.

–          Voluntariatul nu-ţi aduce cu siguranţă mult câştig. De când m-am întors în Italia am avut mari dificultăţi. Am participat la dezvoltarea altor proiecte care nu au fost finalizate însă. Acum lucrez pentru o asociaţie din Pavia cu care organizăm campania de Crăciun. Facem pachete cu cadouri şi primim donaţii la Centrele Coin şi librăriile Feltrinelli. Sunt campanii care merg foarte bine şi pe care eu le organizasem pentru o altă asociaţie acum doi ani, înainte de a pleca în România. Nu-mi aduce mai câştiguri şi oricum e până în decembrie. Pentru a câştiga încă ceva în plus lucrez într-un call center. Eu ca mulţi alţii. (Se include într-un contest, e conştientă şi sensibilă faţă de cei din jur.)

Nici această Facultate de Ştiinţe Politice nu este foarte bine definită şi atunci nici oportunităţile nu sunt foarte mari.

Am cunoscut o italiancă din sudul Italiei pentru care munca, voluntariatul, ajutorarea aproapelui sunt substantive şi verbe ale existenţei ei. O tânără proiectată spre viitor care simte şi gândeşte prin prisma umanului, dincolo de barierele menatale arhaice ale discriminării, ale diferenţelor etnice, sociale sau de culoare. O tînără care vorbeşte limba română şi ajută românii de dincoace şi dincolo de Prut, care s-a implicat pentru femei şi copii, pentru africani sau europeni …

Cristi MERCHEA

Locuri unde se vorbeste de Santina Barbagallo:

http://www.antennedipace.org/nuovo/

http://www.generatietanara.ro/