Martie -„Mărțișorul, vestitor al primăverii”, dezleagă cele două anotimpuri. Firul roșu simbolizează dragostea și caldura sufletească, firul alb simbolizează puritatea și curățenia gândurilor noastre. Primăvara începe să-și facă apariția cu darurile naturii aducând lumină în inimile fiecăruia dintre noi.
Romit tv și Centrul Cultural italo-român din Roma sub patronajul Ambasadei României în Italia, duminică 3 martie, în sala 4, la Pala Cavicchi, organizează „Sărbătoarea Mărțișorului și Ziua Femeii”. Printr-un spectacol cu muzică din toate regiunile României, încercăm să facem o atmosferă „ca acasă”. Vă așteptăm cu surprize și atenții.

3 martie coincide cu „Lăsatul de sec de carne„, așadar la standul catering sunteți așteptați de o frumoasă echipă de maramureșeni, Lucia Birle & Company unde găsiți o gamă variată de mâncăruri tradiționale românești. Nu vor lipsi sărmăluțele făcute ca la mama Lucia acasă, cârnații, micii cu muștar, dulciuri, etc.
INTRAREA LIBERĂ!
Metrou linia A până la Anagnina, apoi de la peronul 1, pullman „Schiaffini”, bilet redus până în fața sălii. Transportul este asigurat dus -întors pe toată durata evenimentului! Nu rămâne decât să aveți plăcerea de a petrece cu noi o zi de sărbătoare românească. CU NOI EȘTI ACASĂ!