Sfânta familie

Născut într-o localitate din Vrancea arhaică, la Negrilești, profesorul și poetul Dumitru Pricop a fost un adevărat ferment în viața culturală și pedagogică a școlilor și literaturii, a cenaclurilor și evenimentelor artistice timp de trei decenii. Este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori vrânceni iar poezia de astăzi face parte din volumul bilingv (româno-francez) „Dumitru al Peșterii” (Dimitri de la caverne) apărut la Editura geneze în 1997.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfânta familie

 

Tot arsenalul meu e desuet

de la idee până la zidire

același vechi și searbăd menuet

mă poartă, refulat, prin omenire

 

Mă doare faptul că nu pot să fiu

decât acesta prins de niște oase

pe care carnea urlă a pustiu

spre rodiile mici și lunecoase

 

Mă dor părinții care nu-s decât

niște țărani, așa ca toți țăranii

ce-n viața lor nu s-au luat de gât

decât cu greutățile și anii

 

Mă doare satul care m-a născut

din uterul țărânii sâmgerânde

un sat de munte îngropat în lut

cu stelele iluziei flămânde

 

Mă doare cimitirul, pe sub cruci

pierdut contemporan-ca disidenții…

biet cimitir umbrit de pruni și nuci

deasupra unor morți fără pretenții

 

Mă doare graiul nostru plin de duh

biserica în mine de milenii

c-un Dumnezeu de taină în văzduh

ce seamnănă cumplit cu pământenii

 

Cam ce să mă mai doară ca să pot

rosti apocaliptic-ca profeții

că voi rămâne-același sacerdot

slujind mereu prin grajdurile vieții

 

Că arsenalul meu e desuet

de la idee până la zidire

sub tot știutul psalm-rostit încet

de teamă, de speranță, de uimire…

 

foto: imagine dintr-un cimitir din Soveja realizată de Carmen Sulgheru