Scriitorul britanic John le Carré, considerat maestrul romanelor de spionaj cu acțiunea plasată în perioada Războiului Rece, a murit la vârsta de 89 de ani. Decesul a fost anunțat de agentul său literar și a fost confirmat de familie, care a precizat că a intervenit sâmbătă noapte, în urma unei pneumonii, după „o perioadă scurtă de boală”, informează BBC News. Familia precizează că diagnosticul nu a avut legătură cu COVID-19.
John le Carré a fost însă un pseudonim literar al autorului unor romane binecunoscute în întreaga lume, unele dintre ele deja ecranizate. Pe numele său adevărat David John Moore Cornwell, născut la 19 octombrie 1931 în Poole (Dorset), el a lucrat în anii 1950 şi 1960 pentru serviciile britanice MI5 şi MI6, iar în cărțile sale și-a valorificat propria experiență de spion.
A urmat cursurile universităților din Berna și Oxford, a predat la Eton și a lucrat cinci ani, între 1959–1964, pentru British Foreign Service, activând în Germania. În 1961 a început să scrie romane sub pseudonimul care l-a consacrat, John le Carré. Cea de-a treia carte a sa, „Spionul care a ieșit din joc” (The Spy who Came în from the Cold), i-a asigurat o reputație internațională.
Primul roman al lui John le Carré a fost însă „Chemare din tărâmul morții” (Call for the Dead, 1961), după care s-a făcut filmul „The Deadly Affair”, în 1966. În această lucrare apare personajul George Smiley, cel mai cunoscut erou al lui, care își continuă aventurile și în alte cărți.
De-a lungul vieții, John le Carré a vândut în total peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume. În ultimul său roman, Agent Running in the Field, apărut în 2019, John le Carré, un eurofil convins, i-a făcut un portret dur premierul britanic, Boris Johnson, descris drept un „porc ignorant”, şi a numit Brexitul o „demență”.
Mai multe detalii despre viața și opera acestuia: https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/john-le-carre-maestrul-romanelor-de-spionaj-a-murit-de-pneumonie-la-89-de-ani-1417497