Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
„Dacă vrei, poți. Adidas torsion” a fost una din primele reclame apărute după 89 în România. Ne învățau cei de la Adidas, pe atunci, ce și cum să cumpărăm. Dar dincolo de asta, sloganul ar trebui să fie moto-ul administrațiilor noastre locale și naționale: SĂ VREI.
După doi ani de semnalări și insistențe cu imaginea indicatorului de la intrarea în localitatea Panciu, semnalări făcute de Ovidiu Burdușa, păncean ajuns ministru secretar de stat, cei în cauză s-au sesizat și au schimbat ruginitura ruptă.
„După multe propuneri și insistențe făcute din calitatea de consilier județean al Vrancei și cetățean al orașului Panciu, administrația PSD a reușit performanța sa schimbe, in 2 ani, indicatorul care arată ieșirea din oraș. E clar ca nu putem avea alte așteptări de la aceasta administrație și ca nu exista planuri de dezvoltare și modernizare al locului pe care noi, pancenii, îl numim, acasă” ne-a relatat cel din „vina” căruia administrația s-a deranjat într-un final.
Mai bine mai târziu decât niciodată. Dar cum la Panciu nu e doar indicatorul (acesta fiind primul lucru pe care-l vezi înainte de a ajunge, așteptăm să vedem și alte rezultate, deși multe lucruri sunt zilnic sub ochii aleșilor.
E drept că „primul ales” e se plimbă încercând să convingă locuitorii că nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase și că vrea să candideze din nou la fotoliul de unde a tâlhărit urbea, dar cei care-l înlocuiesc au o misiune grea, imposibilă: să dea viață Panciului. Și să-l facă așa cum trebuie să arate un oraș civilizat.
Deocamdată mizeria, delăsarea, sărăcia, sunt emblemele urbei. Unde mai pui că un șantier în plină evoluție, pe fonduri europene, montează schele din lemn pe care muncitorii, în șlapi și haine care mai de care mai tărcate, urcă pe ele fără nici cele mai elementare norme de protecția muncii. Pentru că în România se poate iar ITM nu are timp și de siguranța și viața cetățenilor.
Priveliștea localității, dacă se poate numi așa, e una sumbră, alterată, în descompunere și numai un spirit ireal de optimist poate crede că aici se poate trăi frumos, armonios. Mediul influențează omul dar omul trebuie să facă multe pentru a-l crea ideal pentru a viețui.
Gunoaiele sunt la vedere, în niște țarcuri din plasă sudată, ca să se știe ce aruncă omul… Blocuri abandonate de cei plecați peste hotare pentru că aici administrațiile au făcut în așa fel încât să nu se miște nimic. Veritas? Șampania? S-a dus și ea, deși dădea locuri de muncă și ar fi trebuit să fie cel cea care să ducă numele orașului în lume. L-a dus de râpă.
Alte activități locale se târâie… Merg bine ciocolata cu fața primarului (fost) și pungile din plastic tot cu figura lui, date la anumite ocazii, plătite din banii contribuabilului care tace și nu mârâie-n front de frica celui ales. Aaa, uitam: cel ales e într-un continuu du-te vino la notar, la terasă, sau mai nou, căutând asiduu viile pe care le-a cumpărat dar nu știe unde se află ca să le culeagă.
Cam așa și mult mai diversificat (în rău) orașul dintre viii, Panciu, cel care ar fi trebuit să fie Bordeaux al României. Ar fi trebuit.
Cristi Merchea
