[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

SIMULEZ  DECI  EXIST

 „Of, nu-mi zice că-s bătrân, 

Că beau o oală de vin

Și-mi rad barba pân’ la os

Și mă fac tânăr frumos…” 

Și mă urc în Forduleț

Cu mănuși și măsculeț

Foaie dalbă de drumeț

Dau fuga la Mega-leț”

       Să iau vreo douăsprezece sticle de vin și o pâine. Da, exact: cine mănâncă atât? Am făcut ieri o supă cu găluște genială și fasole păstăi cu carnea din rasol. Băutura s-a terminat. Pe drum odată cu asfaltul înghițit mi se derulează covidos zeci de imagini pandemice despre lume, situație, prezent și viitor. O străfulgerare perversă îmi trage de volan și mă ademenește pe drumul către lac. Opresc la buza apei ce înrămează pânza lacului pe care soarele își desenează vesel autoportretul printre valuri aurii, reflexii enigmatice, stuf, câteva rațe stropite cu pensula luminii, pescăruși aeropurtați aiurea de vânticelul rece de aprilie. 1 Aprilie 2020 – Ziua Marii Păcăleli Mondiale.

         Dincolo de percepția diferită a realității pe care o trăim cu toții, dincolo de fapte, manipulări, interese sau perspective zace asuns în oglindă chipul hâd al faptelor noastre. O scărbă cufundată în oroare amestecată cu panică, drojdie de îndoială și condimentată cu praf de întrebare mă fixează pe malul lacului ca o semnătura minusculă de pe pânza prezentului: Ăștia suntem noi? Vorba unui amic feibucic: „După știrile de seară îmi pun un film de groază ca să-mi revin”.

        Strănutate, suflate în masca de față a psihozei de masă, aruncate apoi la coșul angoasei împreună cu îngrădirea tactilă a mănușilor de silicon, evenimentele sociale, politice, culturale, artistice, sportive ce ne defineau și la care ne raportam ca oameni își cântă epic agonia molitfelnicului pe buza gropii istoriei. Toate au dispărut consumate în sandwich-ul pe care Pământul îl înfulecă stând în fund pe bordura astronomică undeva la marginea galaxiei, în pauză. Oscilează.

       Oscilăm între ceea ce am fost învățați să recunoaștem, măsurăm, catalogăm, comparăm, apreciem, acumulăm și această stare fără de stare, neutră ca o durere nedefinită. Lipsa de formă, definiție sau certitudine ne înspăimântă iar pentru a ne liniști, mintea noastră strâmtă ne oferă o salvare hilară prin simularea domestică a realității. EGO-ul nostru reîncadrează online obiceiuri, vești   sau fapte prin soluții spontane și aparent pline de umor care ne arată invincibili sau nepăsători în fața situației imposibile actuale unindu-ne într-o solidaritate „sarcasnică”, tembelă, sintetică adunată pe kilometrii de hărtie hârtie igienică jonglată, dansată, cântată.

               Rubrica Sport e un ecou pierdut al faptelor glorioase mâzgâlit cu știri și activități eroice de domiciliu.Vedete din muzică, sport, cinema, teatru, operă, business, din siguranța relativă a căminului lor luxos, de la umbra mormanelor de milioane adunate pe seama noastră ne dau lecții despre cât de bine se poate petrece timpul în izolare, sfaturi despre cum trebuie să fim relaxați în megapiscine fumând trabucuri scumpe cât două coșuri pline cu mâncare, savurând băuturi alese, mâncând din aceeași farfurie cu măgarii, cumpărând mașini de milioane, călărind sau făcând grătare în curțile imense și multe altele dar cel mai important lucru e să ne spălăm pe mâini. Totul pare minunat chiar și dintre pereții mucegăiți ai unei garsoniere din Drumul Taberei.

                Prinși în propria noastră cadere adulăm visceral idoli, îngeri, regi, dumnezei desenați rupestru cu cărbune pe pereții peșterii lui Platon. Umbre ce suntem ne căutăm înafara noastră originalul luminat de chipurile cioplte marcate cu cu autografe, fotografii, gesturi, mărci, steguri, echipe. Neștiind cine suntem, dizolvați în foamea noastră de confirmări ne întrebăm și ne căutăm mereu în faptele altora, a celor care strălucesc mândri în aura lor de aur  hrănită de lumina orbitoare a ignoranței noastre. Ăștia suntem noi, cu ăștia defilăm!

       E plin de filmulețe penibile făcute cu telefonul sau camera laptop-ului în care tot soiul coachi, traineri sau dezvoltați personal  ne spun de acasă, cu limbaj de lemn tocit la roata morii învârtită de aceeași leșie frumos curgătoare a trendului cum să facem față cu reziliență provocărilor actuale oferind mecanic exact aceleași soluții, exerciții, exemple, abordări ca cele din zilele normale. Nu se aplică nimic din ce zic. Nu funcționează nimic din ce propun. E din cauza lor? A noastră? Adevărul e că nimeni nu se adaptează ca stare la situația  actuală. Toți sunt conviși de o revenire inevitabilă la status quo-ul anterior chiar dacă reflexul simulării unei vieții simulate se degradează treptat și jarul grătarului de pe ecranul imens al smart tv-ului nu se mai aprinde atunci când il vânturăm cu o revistă de modă din sufrageria noastră aseptică.

       Se măresc prețurile. Stăm acasă. Comandăm online. Șomaj. Falimente. Stăm acasă. Comandăm online. Colaps sanitar. Stăm acasă, ne spălăm pe mâini, facem poze la pisici și căței. Colaps economic. Dezastru financiar. Fierbere politică. Amenințări. Tensiuni. Stăm acasă dar nu mai avem bani ca să comandăm online. Doar faină și drojdie mai avem. Contrabandă. Haos. Legea Marțială. Rămânem fără săpun. Stăm acsă. Foamete. Disperare. Nu mai putem sta în casă. Ieșim pe străzi mânați de disperare și cerem dreptate nu știm cui. Asta dacă ne unim și nu ne dăm în cap pentru o coajă de pâine sau pentru drojdie măcar. Nu ne răspunde nimeni. Puterea nu mai e. Unde e Puterea? Cine e Puterea? Puterea suntem noi? Cine suntem noi? Un fum negru cu gust dulceag ne face să tușim sec. Covid? Nooo crematoriu!

       Hahahahahaah râde cu poftă Stephen King. Hahahahahah râd și eu cu poftă. A fost o masă bogată și am avut și desert. Am depănat amintiri uitate întru-n viitor distopic. Ridicăm paharele și le închinăm pentru umanitate! Le dăm rapid pe gât și le trântim cu zgomot pe masa. De-acu-nainte vom bea vodkă!

       Doar vodkă!

Bogdan Uritescu

Lasă un răspuns