Șomajul a scăzut în România la 4,75% dar lipsește forța de muncă

Paradoxul România: țara cu creșterea economică cea mai mare din  Europa  are 416.673 șomeri dar nu are forță de muncă pentru că mulți nu vor să se angajeze.

Zilele trecute mă uitam pe două ziare locale din Vrancea: „Monitorul” și „Ziarul de Vrancea”. Două publicații emblematice ale zonei, ultimul aniversând chiar acum 20 de ani de existență.

În edițiile de marți, 17 ianuarie,  și miercuri ale ziarelor mai sus amintite, situația stătea cam așa:

1. Ziarul de Vrancea           – oferte angajare 20       – cereri angajare 1
2. Monitorul VN                   – oferte angajare 86       – cereri angajare 3
   

După o discuție cu câțiva antreprenori, fiecare dintre ei avea aceeași problemă: oamenii. Forța de muncă a devenit în Vrancea, ca de altfel în întreaga țară, una din problemele vitale ale economiei. 

Iar aici chestiunea e cu rădăcini adânci: de la mentalitate, educație și până la formare și lipsă fizică efectivă a acesteia. Dacă în perioada comunistă economia funcționa pe un ciclu complet, în care copilul era educat deja de acasă în spiritul muncii, mergea la grădiniță, școală, liceu și facultate, formându-se pentru ceea ce dorea să devină, astăzi toate la un loc au devenit irizorii. Pe atunci școlile profesionale, liceele aveau profile iar absolvenții intrau, (dacă nu mergeau la universitate), la fabrica pe profilul pentru care învățaseră. Astăzi, nemaiavând fabrici, uzine, agricultură, turism, nici elevii nu mai au pentru ce să se pregătească. Ei visează deja la verișorul sau vecinul plecat în Italia sau Marea Britanie și, cu sau fără examen de BAC, maturitate acum, pleacă văzând cu ochii.

Inițiativa privată, micii sau marii întreprinzători s-au trezit că au accesat fonduri europene, au capital, comenzi, dar nu mai au cu cine produce. Populația a îmbătrânit, forța activă competentă de muncă a emigrat iar cei tineri, cum termină școala, pleacă peste hotare. Astfel s-a ajuns ca și în județul Vrancea, unde 33% era ocupat de industria ușoară, mai era ceva metalurgie, aliemntară și construcții, astăzi cei care dau un anunț în ziar pentru găsisrea unui loc de muncă să fie 1 sau 2.

Mulți dintre cei rămași, așa cum spun antreprenorii locali, vin să se angajeze fără minimile cunoștințe de bază. Învață ceva, apoi pleacă la alt angajator pentru ca, peste câteva luni, să se întoarcă. Mai mult, mulți nu vor să fie angajați în regulă preferând să ia „la negru” mai puțin decât încondiții de muncă regulată, cu program, obligații și  drepturi de șomaj, sănătate, pensii asigurate.

Publicația „Capital”, specializată în analize economice, vine la rându-i, în aceeași zi, cuo altă știre: „Rata şomajului înregistrată la nivel naţional era, la finele lunii noiembrie, de 4,75%, cu 0,01 puncte procentuale mai mică faţă de cea din luna octombrie 2016 şi cu 0,13 puncte procentuale mai mică faţă de cea din luna noiembrie 2015, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)”.

Conform Agerpres, în funcţie de mediul de rezidenţă, 121.854 şomeri erau din mediul urban şi 294.819 din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (115.357 persoane), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (84.414), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (34.327).

Județele cu cele mai ridicate nivele de șomaj sunt Vaslui (11,46%), Teleorman (10,86%), Buzău (9,79%), Galaţi (9,40%), Dolj (9,35%), Mehedinţi (9,01%), Olt (8,89%), Călăraşi (7,44%), Gorj (7,41%) şi Ialomiţa (7,00%).

În Uniunea Europeană rata medie a şomajului este de 8,3%, sattele cu cele mai mari probleme din acest punct de vedere fiind Grecia, Spania, Croaţia, Cipru şi Italia.

Materialul de față nu are pretenția de a face o analiză ci doar de a expune o situație care s-a creat de-a lungul timpului și care face ca o țară bogată, plină de resurse de toate felurile, să nu mai aibă pe cea mai importantă dintre ele: forța de muncă.

Cristi Merchea