Spiritul poetului Ovidiu s-a întors la Sulmona

 

În urmă cu 2000 de ani, în anul 8 e.n., Publius Ovidius Naso, poetul ”Tristelor” născut la Sulmona, era exilat de împăratul Augustus la Tomis, în extremul îndepărtat al Imperiului Roman, acuzat de “poezie erotica” si “rătăcire”. După două milenii însă, ”sufletul” său se întoarce în orașul de baștină, Sulmona, pentru a liniști de astă dată inimile triste ale românilor plecați din extremul est al Europei la muncă în îndepărtata Italie

Constănțeanul Daniel Mititelu, preotul comunităților românești din Avezzano și Sulmona, a plecat de la Pontul Euxin pentru a sluji și păstori sufletele celor departe de casă dar și pentru a da demnitate fiului și familiei sale.

        Pe părintele Daniel Mititelu îl sunasem cu ceva timp în urmă. Căutam un preot-artist și am sunat o rudă la Avezzano să-mi dea numărul acestuia. Și mi l-a dat, după ce-mi atrăsese atenția asupra faptului că ceea ce caut eu nu este chiar un preot adevărat.

       La momentul respectiv am fost convins că numărul e cel bun și că vorbesc cu preotul cel ”neadevărat”. Așa că, alături de echipa de la Kanal D care era la rându-i curioasă să-l cunoască, să iasă un material diferit de celele monotone, cu oameni prea simpli, am sunat pe preotul nostru și am stabilit o întâlnire la Avezzano. Toate bune și frumoase, ba am vizionat și ceva filmulețe pe youtube cu subiectul interesat cu care trebuia să ne întâlnim. Interlocutorul de la telefon ne-a avertizat însă că el nu este cu nimic deosebit, așa cum căutam noi și că poate am avea și la Roma colegi de breaslă la fel de interesanți despre care să scriem.
   

       Pornim la drum.

       Ajuși la munte, în frumoasa localitate abruțeză, puțin cam târziu, are loc și întâlnirea. În timp ce se îndreaptă spre noi, o umbră de dubiu intră în suflet.
Nu mai puțin de 35 și nu mai mult de 40”, interlocutorul nostru se așează la terasa unde îl așteptăm și-l privesc nedumerit. Are o pereche de ochelari care îmi crește neîncrederea. Pe youtube nu-i avea. Începe discuția și ne spune că e ortodox! Aici, cerul îmi cade complet în cap. Nesiguranța devine aproape certitudine. Cel pe care-l căutăm noi e preot român dar de rit catolic (sic). Și ar mai trebui și să cânte la chitară, să fie ciufulit, machiat, să aibă și nume de artă …

– V-am spus la telefon că nu am nimic deosebit, ne spune părintele Mititelu. Eu știu pe cine căutați, nu sunt eu acela. Acela e la munte, la Ovindoli.
Jena de gafa făcută ne cuprinde pe toți. Tot părintele ne salvează.

– Nu se știe, ne spune. Tot răul spre bine. Poate întâmplarea va face să găsiți lucruri mai bune decât skoop-ul pe care-l căutați. Zâmbește și începem o discuție care alunecă și se dezgheață cu fiecare cuvânt.

        Lucrarea lui Dumnezu nu se opreșete la Nădlac!

Vorbim despre comunitatea de aici, din orășelul de munte, despre cum a ajuns din România și cum încearcă să atragă tinerii și românii în casa Domnului.
– Eu le spun mereu: măi fraților, lucrarea lui Dumnezu nu se opreșete la Nădlac!
Ei vin aici cu impresia că e nevoie numai de muncă și iar de muncă. Dar trebuie să dai Cezarului ce e al Cezarului. Sufletul are nevoie și de odihnă, de împăcare, de pace cu sine și de comunicare cu Dumnezeu.
– Criza a indus multe familii să ne ceară ajutorul, să le căutăm locuri de muncă. Noi, în șapte ani, am dat aici sute de locuri de muncă.

– Din ce trăiesc românii aici?
– Femeile, ”badante”, majoritatea, iar bărbații, în construcții, ”muratori”. Rar avem un inginer care să muncească pe meseria în care s-a specializat.

– Ce zonă a României predomină la Avezzano?
– Moldova. Atât aici cât și la Sulmona, unde vă pot spune și zonele Moldovei: târgul Neamț, Vrancea, Bacău. Acolo am deschis o filială a parohiei din Avezzano. Numai noi o folosim, e a noastră. La Sulmona, majoritatea e din Târgul Neamț, ba chiar din Humulești. Tot Humuleștiul e plecat în Italia. Au rămas numai bătrânii.

       Soția primarului din Avezzano a învățat de la preoteasă cum se face puiul pe sticlă

– De loc din Constanța oraș…?
– Da: școala generală, liceul și facultatea, toate le-am terminat la Constanța. Am abslovit Facultatea de Teologie Pastorală.
Anul Trecut, la Sulmona, am organizat Ziua României. Dacă am deschis filiala aceasta, am vrut să-i dăm o oarecare importanță. Am invitat și a paricipat primarul, cu care suntem într-o relație foarte bună. Dincolo de ceea ce aud de la frații preoți, noi avem foarte bune relații cu autoritățile. Și e un motiv de laudă nu pentru mine, ci pentru comunitate. Primarul de aici, din Avezzano, vine la noi acasă la cină … soția primarului a învățat de la preoteasă să facă pui pe sticlă … I-am arătat secretul puilui pe sticlă, fără grăsime … Acum soția primarului ne-a preparat pui la sticlă și ardei umpluți.

– Cât de mare este comunitatea românească de aici?
– În jur de 1700 de români. Acum, ne interesează foarte mult ca la Sulmona, unde spațiul este exclusiv al nostru, fiind acesta orașul unde s-a născut Ovidiu, (cel care a fost exilat la Tomis) și înfrățit cu orașul Constanța, să facem anumite manifestări culturale legate de acest poet. Oficialitățile din Sulmona nu sunt ca cele de aici dar cu răbdare sperăm să reușim.

– Ce enoriași vin duminica la biserică?
– 50-70 în fiecare duminică. Foarte mult tineret. Eu am mers în baruri după ei… Pe mulți i-am convins acolo. Nu am nici un fel de opreliști. Cred că pastorația se face în orice mod, numai ca acel om să ajungă în biserică. De aceea nu am nici un fel de prejudecată, de preconcepție care să mă facă să nu încerc totul pentru a putea aduce în casa Domnului pe românii de aici.
La fel, mergem și în închisoare, atât aici cât și la Sulmona. La închisoarea din Avezzano este un singur român, față de prima dată când am mers și erau 30 de români. Acesta, cel de la Avezzano, are o zi liberă iar primul telefon, când iese, mi-l dă mie să vadă ce mai fac. Ne vedem, bem o cafea … La Sulmona e mai dificil de intrat find închisoare de maximă siguranță cu criminali sau pedepsiți pentru fapte deosebit de grave. Inclusiv directoarea penitenciarului din Sulmona are o româncă acasă pentru curățenie, recomandată de mine.

Urmașii lui Creangă păstoriți la Sulmona de preotul Mititelu

– Sunt singurul preot român din Italia care la ora actuală are un document de ”nulla osta” (liberă trecere) cu care pot să intru fără a mai face cerere de fiecare dată la Administrația Penitenciarelor. Acum am făcut cerere pentru spitalele din zonă unde să mergem să asistăm spiritual românii care au nevoie.

– Câți copii români botezați aici, la Avezzano?
– Foarte puține familii de aici fac botezurile în România. În jur de 60-70 de copii pe an vin să fie botezați la biseica noastră.

– Români catolici s-au așezat aici?
– Nu. Cei mai mulți sunt în zona Sulmona unde predomină comunitățile din Bacău, Neamț.
Căsătorit cu Claudia, cu care are un fiu cu nume ancorat în ale bisericii și credinței, Iustinian, părintele este un român emigrat ca și noi, cu probleme umane, de zi cu zi, ca cele ale tuturor. Ne vorbește cu mândrie despre copil, despre talentul său în a învăța limbile străine deja din clasa a VI-a, despre probleme de sănătate, criză, preocupări pentru sine, familie și enoriași.

– Mergeți în vacanțe în România?
– Munca nu-mi mai dă posibiltatea. De trei ani nu văd țara pentru că mulți pleacă dar grupuri de români la fel de numeroase rămân aici și fac evenimente atât la începutul lunii august cât și la sfârșitul ei. La Crăciun e la fel. Mersul în ajunul Crăcinului pe lacasele oamenilor de aici durează aproape o lună la cele cca 1700 de familii pe care le avem în zonă. Avem caiete cu adresele și telefonul tuturor. Fiecare când se mută sau schimbă telefonul sau domiciliul, ne anunță. Avem totul la zi. E o realitate.

Până la urmă toți avem o poveste. Nu a plecat nimeni din țară de bine. Eu nu am vrut decât o demintate pentru fiul meu. Nu pentru mine, pentru că în România o aveam ca preot. Dar pentru copil am vrut mai mult.
Așa că, ceea ce a spus părintele la început, s-a dovedit a nu fi adevărat. Poate unii dintre noi nu avem conștiința că suntem deosebiți, diferiți de alții cu ceva anume. Dar a fi preotul a două comunități românești în Italia, a avea un copil talentat și înclinat spre limbile străine și, asta am descoperit-o la urmă, a avea o soție și mai talentată, cu probeleme de sănătate dar cu o voce de aur, toate acestea nu fac din preotul Mititelu decât un om cu totul special.

foto si text: Cristi Merchea

Talentul soției preotului, Claudia Mititelu, pe youtube