Comunicat de presă privind repatrierea românilor decedați în Diaspora
„In încercarea de a rezolva o situație profund nedreaptă, un grup de parlamentari inimoși propun o soluție curajoasă pentru stingerea obligațiilor morale ale statului român, care în ultimii 25 de ani, în democrație, a fost văduvit de cele mai bune intenții fiind condus haotic, dezastruos, nu întotdeauna în beneficiul populației din interiorul granițelor României și cu mult mai putin interes de soarta celor, care, unul câte unul, dezamăgiți de rezultatele politicilor aplicate, au ales sa își încerce soarta plecând spre alte zări. Nu de bine!
Trăind cu dorul de casă, cu teama zilei de maine, aflați printre străini, cu grija pentru soarta părinților și a familiei lăsate acasă, milioane de romani au nutrit la o altfel de viată, gândind totodată ca România poate va avea un alt viitor de care sa se bucure împreună și cei din țară, dar și cei din afara tării.
Tristețea din ochii înlăcrimați ai părinților, ai bunicilor și mai trist, al copiilor, de multe ori a adunat strop cu strop, lacrimile românilor, aflați în situația ingrată de imigranți ilegali, la început de drum, fără posibilități de obținere a documentelor de ședere.
România a trecut în istoria sa prin momente dificile, de război, de cucerire, de asuprire, de încercare a depăși efectele calamităților naturale, cutremure, ierni grele, sau de a trece peste momentele cumplite zugrăvite de atrocitățile petrecute în temnițele comuniste, însă sufletește, drama românilor plecați din țară si a familiilor ramase în țară, nu este cu nimic mai prejos de sentimentul unanim de tristețe.
Prin prezenta propunere legislativa adusa în aceste zile, s-a avut în vedere armonizarea legislației în vederea repatrierii românilor decedați ori a sprijinului oferit românilor aflați în situații deosebit de grave, în care sănătatea le este afectata, inițiativa legislativa prevăzând sprijinul financiar pe care statul român ar trebui sa-l ofere în cazul transportului către România dar și a spitalizării cetățenilor români aflați în situații deosebit de grave, precum și sprijinul pentru transportul unui însoțitor atunci când cetățeanul român spitalizat nu poate lua decizii în nume propriu în privința stării de sănătate deosebit de grava, coma etc.
Așadar, este necesar ca în cazul Ministerului Afacerilor Externe, minister însărcinat cu rezolvarea problemelor românilor din străinătate, sa-i fie atribuite fonduri pentru a si face fata acestor provocări, acestor probleme ale României pana la urma.
Este știut faptul ca în afara granițelor tarii trăiesc milioane de cetățeni romani, iar problemele pe care le ridica aceștia sunt în număr foarte mare, pâna în acest moment.
Din datele statistice furnizate de către Direcția pentru Evidenta Persoanelor din Ministerul Afacerilor Externe, după centralizarea actelor de stare civila întocmite de instituțiile romane competente, se înregistrează o medie anuala de circa 2.500 de decese ale cetățenilor români în străinătate, iar în privința costurilor, acestea se situează intre 3.000-6.000 de Euro pentru repatrierea unui corp în România în Europa de Vest, însă în zonele îndepărtate pot ajunge la sume mai mari cuprinse intre 10.000- 15.000 Euro.
Ministerul Afacerilor Externe nu beneficiază însă de o atenție corecta, propunerea legislativa vine în sensul în care 10% din totalitatea taxelor consulte sa fie reținută de instituția amintita pentru a face fata acestor necazuri atunci când, familia celui decedat, în lipsa posibilităților materiale, solicita statului acest sprijin.
De menționat, propunerea legislativa nu aduce o sporire a numărului taxelor sau o diferență a cuantumului acestora, neexistând astfel un impact la nivel bugetar.
Cuprinzând cele prezentate, consideram ca aceasta situație ingrata trebuie soluționată prin repatrierea românilor decedați și care astăzi se afla în afara granițelor statului român, atunci când familia nu poate face fata cheltuielilor atât de mari pentru repatriere.
Considerăm că este de datoria statului român de a veni în sprijinul propriilor cetățeni oriunde s-ar afla, la fel cum, la nivel instituțional, Ministerul Afacerilor Externe în acest caz ar trebui sa beneficieze de o atenție considerabilă din partea Parlamentului, armonizând legislația în acest fel pentru a înlesni operativitatea instituției în rezolvarea problemelor expuse mai sus.
Trebuie totuși readus în atenție informația asupra aportului românilor din diaspora care trimit anual peste patru miliarde de Euro în România, iar mare parte din aceste sume, circa un miliard de Euro ajungând indirect la bugetul de stat. Românii din afara granițelor tării reprezintă și primul investitor al României, în fapt, singurul mare investitor care nu a cerut României nici un fel de sacrificiu, susținând dezvoltarea economico-socială a tării mamă în speranța bunăstării cetățenilor romani care se află în România, ale căror priorități continuă sa fie ignorate de cei puternici.”
Aurelian Mihai, deputat PNL Diaspora