Republica Moldova intenţionează să colocheze la Moscova statuia cărturarului şi domnitorului moldovean Cantemir.
Monumentul domnitorului Dimitrie Cantemir va fi instalat pe teritoriul Muzeului-rezervaţie de Stat „Ţariţino“ din Moscova relatează ADEVARUL de Moldova. Iniţiativa este a ministerului Culturii din Republica Moldova şi a fost discutată de ministrul culturii, Monica Babuc. Ministrul a avut o întrevedere cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Mukhametshin, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Culturii. Celel două părţi s-au angajat ca să depună toate eforturile pentru finalizarea acestui proiect până la sfârşitul anului. Un alt subiect discutat s-a referit la organizarea Zilelor Culturii Federaţiei Ruse în Republica Moldova (sfârşitul lunii octombrie 2013), precum şi a Zilelor Culturii Republicii Moldova în Federaţia Rusă (aprilie-mai 2014). În acest sens, Monica Babuc a propus instituirea unor grupuri de lucru comune responsabile de organizarea acestor evenimente culturale. De asemenea, Monica Babuc a salutat interesul Confederaţiei Internaţionale a Uniunii Artiştilor Plastici din Federaţia Rusă pentru finanţarea editării albumului „Artă Contemporană din Moldova“, care prezintă potenţialul artei contemporane din Moldova. Mai mult: adev.ro/mqv0sm