
Știață că…
România se află pe locul 13 în topul mondial al celor mai mari producători de vin, conform datelor preliminare publicate recent de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV)?
În total, pe teritoriul țării noastre sunt înregistrate peste 250 de crame, dar doar 140 dintre ele produc și vând vin îmbuteliat, iar dintre acestea aproximativ un sfert pot susține turism viticol. “Numărul cramelor din România crește constant cu 5 – 10 unități pe an.” spune Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro și ReVino.ro, într-un interviu pentru managerexpress.ro. “România ocupă în acest moment locul 5 la nivel european din punct de vedere al suprafeței de peste 200.000 de hectare de viță de vie cultivată și locul 6 în Uniunea Europeană din perspectiva producției. Avem potențial de creștere și interes atât din partea cramelor, cât și a turiștilor astfel încât țara noastră să cunoască o dezvoltare din ce în ce mai mare a turismului viticol local, inexistent până acum cațiva ani.”
O creștere sensibil, mai ales în unele zone, a cunoscut-o în ultimii ani în România, și turismul viticol. Potențialul de dezvoltare este mare, pasionații de vin fiind atrași de vizitele în vii și în crame, de discuțiile cu oenologi, de peisajele frumoase din țara noastră. Mai mult decât atât, conacele vechi din apropierea podgoriilor care au fost recondiționate și transformate în spații de cazare atrag și cu poveștile lor turiștii români și străini, mai spun cei de la managerexpress.ro.
Trecând de partea cealaltă a Europei, în peninsula Italiei, lucrurile stau mult mai diferit. Dacă la noi găsim doau ceva peste 250 de crame, în Bell Paese numărul lor ajunge la 383.645 în 2010 (de la 791.091 câte erau în 2000, în scădere cu -51,5%), potrivit ultimului recensământ ISTAT. În 1982 lucrurile stăteau și mai și: în registrele agricole se aflau înscrisși 1.6 milioane de viticultori.
Nici la suprafețe diferențele între România și Italia nu sunt indiferente. În 2010 Italia avea, potrivit ISTAT, 632.140 de hectare cultivate cu viță-de-vie, cu mult peste suprafața pe care România o deține.
Materialul nu se dorește un studiu de specialitate ci doar unul informativ-comparativ, succint, despre două realități viticole a două țări latine, una cu o istorie și un renume mult mai cunoscute, alta cu o realiate mai recentă care are mult de muncă.
Cristi Merchea