[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Sturno, Avellino (Italia) – Două românce agresate în propriul bar

  Tentativă de viol, amenințări, agresiune fizică, daune agravate și alte câteva acuze sunt aduse celor patru tineri italieni (între 24 și 33 ani, trei dintre ei din localitatea Grottaminarda, unul din Flumeri) care joi, 28 iunie, într-un bar din localitatea Sturno, provincia Avellino (Italia), după ce s-au îmbătat bine, au agresat două românce, mamă și fiică (40 și 20 de ani), proprietarele barului.

         Vădit încălziți de aburii alcoolului, cei patru și-au dat pantalonii jos, și, arătânduși organele genitale, s-au repezit la cele două urlându-le: „faceți ce fac româncele”, referindu-se la sexul oral. Speriate, cele două cu greu au reușit să se elibereze de cei patru și s-au refugiat în spatele bancului cerându-le să plece. Abia după ce fiica a pus mâna pe telefon și a chemat carabinierii, tinerii s-au îmbrăcat și au fugit cu puțin înaintea ajungerii militarilor.

        

           După vizionarea înregistrărilor video de pe camerele de supraveghere, carabinierii de la unitatea din Frigento i-au identificat și reținut pe cei patru, mai ales că erau clienți obișnuiți ai barului iar satele lor de proveniență destul de mici, fiind găsiți ușor de către militarii de la cazarma din Frigento care i-au și reținut.

         Autoritățile judiciare italiene, Procuratura din Benevento, care se ocupă de caz,  acuză pe tinerii italieni și de discriminare și ură rasială.

C.M.

Lasă un răspuns